Primăria Municipiului Săcele în colaborare cu firma SC Gabi&Mazi SRL va efectua în noaptea de miercuri spre joi, 2-3 august 2023, după ora 21.00, servicii de dezinsecție pe suprafața domeniului
More infoÎncep înscrierile la Creșa Nr.1 Săcele
După ce am urmat toți pașii administrativi privind realizarea primei creșe din orașul nostru și obținerea avizelor de funcționare, de luni încep înscrierile pentru creșă. Astfel, începând de luni, 1
More infoCriteriile de departajare pentru admiterea copiilor în creşă
Criteriile pentru departajarea copiilor la înscriere în vederea clasificării dosarelor pentru admiterea copiilor în creşă sunt: Domiciliul părinţilor, cel mai apropiat de creşa la care se solicită înscrierea (dovedit prin
More infoOrdinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Săcele din data de 27 iulie 2023
Se convoacă, în sedinţă ordinară, Consiliul Local al Municipiului Săcele, în data de 27.07.2023, orele 15.00, care se va desfășura în format hybrid, respectiv la sediul Primăriei Municipiului Săcele, situat
More infoÎn atenția persoanelor fizice care doresc înscrierea în cadrul programului Rabla local
Conturile de utilizator trebuie create anterior înscrierii în aplicație. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice
More infoParc de distracții de Sântilia
Anul acesta Sântilia vine și cu un parc de distracții pentru copii. De astăzi, copiii care vor urca în Poiana Angelescu au la dispoziție un parc de joacă amenajat în
More infoProgramul concertelor live de Sântilia. Poiana Angelescu
Sâmbătă, 22 iulie ora 14.00 – tineri artiști de la Școlile de muzică din Brașov ora 17.00 – Iulia Lupsa ora 17.30 – FABIAN SANCHEZ ora 18.30 – Nicolae Buca
More infoOrdinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Săcele din data de 20 iulie 2023
Art. 1. Se convoacă, în sedinţă extraordinară convocată de îndată, Consiliul Local al Municipiului Săcele în data de 20.07.2023, orele 15:00, care se va desfășura în format hybrid, respectiv la
More infoCreșă la Săcele din această toamnă
Din această toamnă, pentru prima data după 1990, Săcelele va avea creșă. Aceasta se va deschide în fosta clădire a Centrului de Zi, din cartierul Ștefan cel Mare. Lucrările de
More infoTrageri în poligonul Grohotiș
Vă aducem la cunoștință faptul că în perioada 26-27.07.2023, între orele 08.00 – 20.00, se vor executa trageri în poligonul GROHOTIȘ (zona delimitată de: Muntele Zănoagei, Muntele Urlățelului, Vârful Roșca, Muntele
More infoSeri de Teatru la Sântilia
Marți și miercuri, 18 – 19 iulie, de la ora 19.00, vă așteptăm la Teatru. Astfel, marți – 18 iulie, va avea loc comedia romantică „Sarmale cu dragoste” de Ivona
More infoSântilia – sărbătoarea tuturor săcelenilor
Program: Luni, 17 iulie 2023 – ora 16.00 Cupa Sântilia la Șah, ediția I, Centrul Multicultural Marți, 18 iulie 2023 -ora 19.00 Teatru la Centrul Multicultural Miercuri 19 iulie 2023
More info







