La nivelul Municipiului Săcele au fost demarate acțiunile necesare pregătirii în bune condiții a sezonului de iarnă 2021-2022. Lucrările de deszăpezire vor fi efectuate de către S.C. CIBIN S.R.L. Conform
More infoRețea de apă și canalizare menajeră pentru cartierul Cernatu
Primăria Municipiului Săcele va depune o cerere de finanțare pentru realizarea a două proiecte, canalizarea menajeră și modernizarea rețelei de apă din cartierul Cernatu, prin Programul Național de Investiții “Anghel
More infoProgramul Centrului de vaccinare de la Policlinica Municipiului Săcele a fost prelungit.
Săcelenii care doresc să se imunizeze împotriva virusului SARSCOV-2 o pot face astfel, de luni până sâmbătă în intervalul orar 8.00 – 20.00. La Centrul de Vaccinare de la Săcele
More infoLista noilor restricții valabile de luni
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri Hotărârea numărul 91, privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de
More infoFinalizarea lucrărilor de închidere a “Depozitului de deșeuri neconforme, clasa B, Subobrej-Săcele”.
În prezența reprezentanților Administrației Fondului de Mediu, Gărzii de Mediu Brașov și ai Primăriei Municipiului Săcele, astăzi au fost semnate actele de finalizare a lucrărilor de închidere a depozitului de
More infoHOTĂRÂREA NR. 14 A COMITETULUI LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ AL MUNICIPIULUI SĂCELE
COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ AL MUNICIPIULUI SĂCELE HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se constată depășirea incidentei de 6/1000 locuitori la nivelul Municipiului Săcele fapt pentru care măsurile instituite de Comitetul
More infoPrimarul Virgil Popa – mesaj pro vaccinare
Dragi săceleni, În această perioadă extrem de grea, țara noastră se confruntă cu valul 4 al pandemiei de coronavirus, val ce sufocă spitalele. Din păcate, România se situează la cel
More infoMunicipiul Săcele a intrat în scenariul roșu
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a adoptat vineri Hotărârea nr. 191/2021, privind constatarea incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în unitățile administrativ-teritoriale Rupea, Brașov, Vulcan,
More infoSituația livrărilor de lemn de foc până la 1 octombrie
În urma unor informații false apărute în publicația online Saceleanul.ro privind situația livrărilor de lemn de foc către populație, facem următoarele precizări : Până la data de 1 octombrie, Primăria
More infoDEZINSECȚIE PE DOMENIUL PUBLIC, 30 SEPTEMBRIE – 1 OCTOMBRIE
Primăria Municipiului Săcele în colaborare cu firma SC Metropolis Pest SRL va efectua în noaptea de joi spre vineri, 30 septembrie – 1 octombrie, după ora 21.00, servicii de dezinsecție
More infoSăcelenii se pot vaccina și cu a treia doză
La Centrul de vaccinare de la Policlinica Municipală Săcele se poate face și a treia doză de vaccin, conform dispozițiilor Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV). A
More infoIn memoriam
Primăria Municipiului Săcele își ia un ultim rămas bun de la doamna Maria Andronic, fost secretar al Municipiului Săcele în perioada 1996-2013. Dumnezeu să o ierte!
More info










