Astăzi, 25 octombrie, Ziua Armatei Române a fost sărbătorită la Săcele printr-o ceremonie militară, religioasă și civilă.
În cadrul acesteia au avut loc depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Săceleni din Primul Război Mondial, o slujbă religioasă oficiată de pr. Protopop Sorin Șerban și de preoții parohiilor din Satulung și Cernatu și alocuțiuni susținute de primarul Municipiului Săcele, dl. Virgil Popa și de președintele de onoare al Asociației Astra-Despărțământul Frații Popeea – prof. Liviu Dârjan. Ceremonia s-a încheiat cu parada militară a Batalionului 206 G.ral Mihai Lăcătușu.