În această perioadă Regia Publică a Pădurilor Locale Săcele (RPLP), administratorul acestor obiective turistice, efectuează lucrări de igienizare în zonă și revizii tehnice la tiroliană. De asemenea, după lunile de iarnă în care tiroliană a fost închisă, RPLP a depus documentația pentru obținerea avizului ISCIR necesar redeschiderii după mai mult de 3 luni de nefuncționare.
În ultimii doi ani (2018 – 2019), în luna aprilie Canionul 7 Scări a avut o medie de 310 turiști/zi, iar Tiroliana 7 Scări – Valea Șipoaia a avut o medie de 57 de utilizatori/zi.
Tiroliana și Canionul 7 Scări vor rămâne închise pe toată perioada Stării de Urgență.
În ceea ce privește unele supoziții apărute în presa locală privind o declarație a primarului municipiului Săcele, Virgil Popa, la un post de radio, despre o eventuală deschidere a acestor obiective turistice, declarația a fost făcute înainte de începerea crizei, interviul fiind publicat la câteva zile după ce a fost acordat.