(0268) 276 164  |  primaria@municipiulsacele.ro
LIVE |   Telefoane Utile |   fiipregatit.ro |  

Sprijin financiar pentru tinerele familii săcelene

Consiliul Local al Municipiului Săcele a adoptat, la inițiativa consilierilor PSD, în ședința ordinară din luna decembrie, un proiect de hotărâre privind stimularea tinerilor din Municipiul Săcele prin acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, cu respectarea unor criterii de eligibilitate.

Astfel, din anul 2020, familiile întemeiate vor beneficia de un sprijin financiar de 1000 lei net/familie.

Pentru a putea beneficia de sprijinul financiar, familiile trebuie sa indeplineasca cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

– căsătoria să fie încheiată la Starea Civilă din Municipiul Săcele, jud .Brașov

– cel putin unul dintre soți să aibă domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Săcele cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii.

– cel putin unul dintre soți să se afle la prima căsătorie

– cel putin unul dintre soți să aibă vârsta de minim 18 ani

print