În data 09.11.2018, după parcurgerea procedurilor legale privind repartizarea locuinţelor de tip ANL, au fost înmânate cheile şi repartițiile celor 32 de beneficiari aflați pe lista de repartizare, astfel 26 pentru imobilul din Cartierul Electroprecizia şi 6 pentru imobilele din Cartierul Ştefan cel Mare. În prezent mai sunt disponibile un numar de 12 unități locative în imobilul nou din Cartierul Electroprecizia şi o locuință în Cartierul Ştefan cel Mare. Municipalitatea va continua să dezvolte şi în perioada următoare proiecte de locuinţe pentru a ține pasul cu solicitările care sunt depuse zilnic la registratura instituției.
În acest sens un prim proiect important a fost depus pentru finanțare la M.D.R.A.P. şi se referă la reabilitarea si mansardarea clădirii cunoscută sub denumirea de ,,AMBASADĂ,, situată în Cartierul Electroprecizia.