(0268) 276 164  |  primaria@municipiulsacele.ro
LIVE |   Telefoane Utile |   INCIDENȚĂ in 20 octombrie - 6.20  |  

MONITORIZARE CORONAVIRUS LA NIVEL NATIONAL, ÎN DATA DE 31.03.2020

Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale!

🔴Începând cu data de 30 martie a.c., persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune.

🔴Potrivit Ordonanței Militare nr. 6 din 30.03.2020, se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

🔴În această perioadă, în zona carantinată este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată,precum și a aprovizionării populației. De asemenea, este permisă intrarea, respectiv ieșirea, persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

🔴De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.124 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 32 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

🔴Până astăzi, 31 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 220 au fost declarate vindecate și externate (81 la București, 55 la Timiș, 20 la Iași, 16 la Caraș-Severin, 11 la Constanța, 10 la Prahova, 7 la Dolj, 5 la Brașov, 4 la Cluj, 4 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).

🔴Totodată, până acum, 69 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu și Ialomița, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 293 noi cazuri de îmbolnăvire.

🔴La ATI, în acest moment, sunt internați 62 de pacienți, dintre care 36 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este deocamdată staționară.

🔴Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.576 de persoane. Alte 123.577 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

🔴Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 24.654 de teste.

🔴În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.151 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

🔴De asemenea, în ultimele 24 de ore, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 15 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Poliția de Frontieră a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

🔴Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 990 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

🔴Polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 8.276 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.174.104 lei.

🔴În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 94 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 56 în Italia, 14 în Franța, 7 în Germania, 6 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Marea Britanie și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 19 cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 2 în Marea Britanie, unul în Germania și unul în Spania, au decedat.

🔴Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

🔴Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

🔴În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

🔴Până la data de 30 martie 2020, au fost raportate 359.102 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Italia 97.689 (+5.217) /10.781 (+758) / 14.620 (+1.590)
Spania 78.797 (+6.549)/ 6.528 (+838) / 16.780 (+2.071)
Franţa 40.174 (+2.599)/ 2.606 (+292) / 7.964 (+738)
Germania 57.298 (+4.751) / 455 (+66) / 13.500 (+4.289)
Regatul Unit 19.522 (+2.433)/ 1.228 (+209) 171 / (+200)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 30 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

715.660 (+58.520) /33.579 (+3.128) / 166.214 (+14.182)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 29-30 martie

 

print

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. mai multe informatii

Cookie-urile
Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia.

În conformitate cu Directiva "e-Intimitate" a UE, în vigoare de la 26 mai 2012 şi cu prevederile Legii nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, tuturor vizitatorilor website-ului li se cere consimţământul înaintea transmiterii de cookies în computerele acestora.

Ce se înțelege prin cookie-uri?
Cookie-ul este un fişier text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează în calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când îl vizitaţi. Datorită cookie-urilor, site-ul reţine, pe o perioadă de timp, acţiunile şi preferinţele dumneavoastră (login, limbă, dimensiunea caracterelor şi alte preferinţe de afişare). Astfel nu mai trebuie să le reintroduceţi ori de câte ori reveniţi la site sau navigaţi de pe o pagină pe alta.

Cum se folosesc cookie-urile?
Domeniul municipiulsacele.ro nu utilizează module cookie pentru a culege, a prelucra, a difuza sau a înregistra date cu caracter personal.

Cookie-urile folosite de platforma pe care s-a dezvoltat site-ul, sunt in numar de trei si nu sunt de tip persistent, ele se sterg automat la iesirea din site:

“tracker” – Aceste cookie este utilizat de către sistemul nostru de management al conținutului pentru a monitoriza paginile anterioare pe care le-ați vizitat, în scopul de a adapta fiecare pagină pentru a vă potrivi mai bine; Se sterge automat la iesirea din site;

“csrf_token” – Este folosit pentru protectia bunei functionari a site-ului, practic verifica daca cel care acceseaza o optiune din site este un utilizator real (pe baza de IP si sesiune); Se pastreaza timp de ora de la accesarea paginii, dupa care se sterge automat.

“super_search_history” – Este folosit pentru cautarea in site, tine minte ultimele cautari (keywords) efectuate de utilizator. Se sterge automat la iesirea din site.

Ce sunt cookie-urile plasate de terţi?
Anumite secţiuni de conţinut de pe site pot fi furnizate prin intermediul unor terţe părţi. Aceste terţe părţi pot plasa cookie-uri prin intermediul altui website şi ele se numesc "third party cookies" pentru că nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terţi trebuie să respecte de asemenea legea în vigoare şi politicile de confidenţialitate ale deţinătorului site-ului.

Cookie-urile plasate de terţi pe site-ul municipiulsacele.ro provin de la sistemul external de monitorizare a site-ului, Statcounter. Pentru mai multe informatii referitoare la acest cookie va rugam sa accesati acest link: http://statcounter.com/about/legal/

Care este durata de viaţă a unui cookie?
Cookie-urile sunt administrate de webservere. Durata de viaţă a unui cookie poate varia semnificativ, depinzând de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusiv pentru o singură sesiune (session cookies) şi nu mai sunt reţinute, odată ce utilizatorul a părăsit website-ul, în timp ce alte cookie-uri sunt reţinute şi refolosite de fiecare dată când utilizatorul revine pe acel website ('cookie-uri persistente'). Cu toate acestea, cookie-urile pot fi şterse de un utilizator în orice moment prin intermediul setărilor browserului

Cum puteţi controla cookie-urile?
Puteţi controla şi/sau şterge cookie-urile după cum doriţi – pentru detalii, consultaţi site-ul aboutcookies.org. Puteți șterge toate cookie-urile din calculatorul dumneavoastră și puteți seta majoritatea browserelor să blocheze plasarea acestora. Dacă faceţi acest lucru, este posibil să fiţi nevoit să setaţi manual unele preferinţe, de fiecare dată când vizitaţi site-ul. De asemenea, s-ar putea ca unele servicii sau opţiuni să nu funcţioneze.

Close