Ca urmare a solicitării de finanțare nerambursabilă alocate de la bugetul local al Municipiului Săcele pentru activități nonprofit de interes local conform Secțiunii a 2-a, a art.17 din Legea 350/ 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general cu modificările și completările ulterioare și a Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile aprobat prin H.C..L 111/ 31.08.2015, Consiliul Local al Municipiului Săcele anunță proiectele câștigătoare din domeniul cultural, sportiv și pentru culte religioase în urma selecției de către comisia desemnată pentru evaluare și selecționare constituită prin H.C.L. 111/ 31.08.2015 în vederea atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă astfel:
1. Acordarea finanțării nerambursabile pentru 6 asociații, aici, (apasă aici);
2. Acordarea finanțării nerambursabile pentru 6 Culte religioase, (apasă aici);
Proiectele care nu au primit finanțare:
1. Nefinanțarea a 3 proiecte din domeniul cultural și a două proiecte din domeniul sportiv, (aici);
Solicitanții de finanțare nerambursabilă pot formula contestații asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea selecției și să le depună în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoștință a rezultatului selecției- respectiv 29.10.2015. Contestațiile vor fi soluționate în termen de maximum 5 zile de la data expirării termenului de depunere de către o comisie de soluționare a contestațiilor. Autoritatea contractantă Consiliul Local al Municipiului Săcele atribuie contractele de finanțare nerambursabilă beneficiarilor mai sus menționați în conformitate cu cap. III, art. 36, 37 și 38 din Legea nr. 350/ 2005 prinvind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activități nonprofit de interes general cu modificările și completările ulterioare.