(0268) 276 164  |  primaria@municipiulsacele.ro
LIVE |   Telefoane Utile |   INCIDENȚĂ in 20 octombrie - 6.20  |  

“ CURĂȚENIA GENERALĂ DE PRIMĂVARĂ LA SĂCELE ” 29.03.2021-29.04.2021

Dragi săceleni, în eforturile comune de a avea un municipiu cât mai curat și un mediu cât mai sănătos, Primăria Municipiului Săcele își dorește o colaborare cât mai stânsă cu toți membrii comunității noastre.

În acest sens, odată cu debutul sezonului de primăvară, administrația locală din Săcele și-a propus ca în perioada 29.03-29.04.2021 să invite pe toți săcelenii să participe la campania “CURĂȚENIA GENERALĂ DE PRIMĂVARĂ” în municipiul nostru.

Se vor derula, etapizat, toate operaţiunile specifice campaniei de curățenie generală: măturat manual și mecanizat, curăţat rigole, întreţinere şi greblat zone verzi, toaletare de arbori și gard viu, igienizare cursuri de ape, ridicat depozitări accidentale. Invităm toate persoanele fizice şi juridice (asociaţii de proprietari, societăţi comerciale, instituţii publice şi de învăţământ) să contribuie la realizarea curăţeniei generale de primăvară în municipiul nostru, prin luarea de măsuri care să ducă la ecologizarea spaţiilor din perimetrul imobilelor de locuit şi a celor cu altă destinaţie.

Prin aceste acțiuni de curățenie generală locală ne dorim ca prin multiplicare, repetivitate și exemplu de bune practici să contribuim fiecare la crearea unui ambient cât mai prietenos și sănătos.

Deșeurile vegetale rezultate în urma acestei campanii vor fi depozitate, sub formă de grămezi compacte și pe cât posibil legate, sau în saci menajeri, în următarele puncte :

  • lângă rampele cu ECOINSULE.pentru cartierele de blocuri
  • în dreptul imobilelor, la marginea trotuarelor sau în locuri accesibile mijloacelor de transport,

pentru zonele cu case

Pentru a veni în întâmpinarea locuitorilor din Săcele, adresa de ridicare a resturilor vegetale poate fi comunicată și telefonic la Serviciul Administrativ din cadrul Primăriei Municipiului Săcele, la numărul de telefon: 0268/276 246, interior 128.

În această perioadă operatorul de salubrizare , S.C. CIBIN S.R.L. , va desfășura activități de colectare a deșeurilor vegetale rezultate, GRATUIT, după programul postat pe propriul site și care poate fi accesat la adresa https://www.cibin.ro/ și anume :

  • pentru cartierele de blocuri , bulevardul Brașovului, G. Moroianu și piața Libertății – zilnic
  • pentru străzile :  Ady Endre, A. I. Lapedatu, Anin, A. Română, B. Lăutaru, B. Române,

Brândușelor, Carpaților, Câmpului, Căprioarei, Ciucaș, Coastei, D. Magheru, K. Bela, Fâneții, GH. Doja, Hărmanului, Ilie Minea, Ion Minea, Livezii, Luceafărului, Mică, M. Eminescu, M. Viteazul, Narciselor, Negoiu, N. Iorga, N. Nicoleanu, Oltului, O. Densușianu, Panduri, P. Unirii, Plevnei, Smârdan, Trandafirilor, V. Cernatului, Zorilor – în fiecare zi de joi a săptămânii

  • pentru străzile : Baciului, Cătinei, Canionului, Câmpului, Gârcinului, Dragalina, G. Coșbuc,

Ghe. Dragoș, Highișului, Lanurilor, Lungă, Mărășești, M. Luther, Măceșului, Meseriașilor, Mioriței, Mocanilor, N. Colceag, N. Pană, Oituz, Păducelului, P. Sandor, Piatra Mare, Preot Leucă, Pinului, Poiana Angelescu, V. Jinga, Subobrej, Tărlungului, Timocului, Unirii, V. Largă, Vulcan, Zizinului – în fiecare zi de luni a săptămânii

  • pentru străzile : 15 Noiembrie, 7 Izvoare, Agricultorilor, A. Timiș, A.I. Cuza, A. Mureșanu,

Anotimpurilor, Arinului, A. Iancu, Bârsei, Bereczki A., Bolnoc, Brazilor, Calea București, Canalului, Caraiman, Carierei, Carpenului, Cerbului, Cloșca, Cocorului, D. Purcăroiu, Kiss Sandor, Crișan, De Mijloc, Dealului, Ecologiștilor, Egretei, Fagului, Frasinului, G. Janos, Gorunului, Gospodarilor, Horea, Iernii, I.C. Brătianu, Izvoarelor, Molidului, Morii, Neptun, Nouă, Paltinului, Primăverii, Saturn, Schiorilor, Soarelui, Stejarului, Timiș, Toamnei, Vîlcele, Verii, Vulturului – în fiecare zi de vineri a săptămânii

 

NU SE VOR DEPOZITA ȘI RIDICA DEȘEURI REZULTATE DIN DEMOLĂRI SAU REABILITĂRI DE CONSTRUCȚII !

print

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. mai multe informatii

Cookie-urile
Acest website foloseste atât cookie-uri proprii, cât şi de la terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia.

În conformitate cu Directiva "e-Intimitate" a UE, în vigoare de la 26 mai 2012 şi cu prevederile Legii nr. 506 din 17 noiembrie 2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, tuturor vizitatorilor website-ului li se cere consimţământul înaintea transmiterii de cookies în computerele acestora.

Ce se înțelege prin cookie-uri?
Cookie-ul este un fişier text de mici dimensiuni pe care un site îl salvează în calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră mobil atunci când îl vizitaţi. Datorită cookie-urilor, site-ul reţine, pe o perioadă de timp, acţiunile şi preferinţele dumneavoastră (login, limbă, dimensiunea caracterelor şi alte preferinţe de afişare). Astfel nu mai trebuie să le reintroduceţi ori de câte ori reveniţi la site sau navigaţi de pe o pagină pe alta.

Cum se folosesc cookie-urile?
Domeniul municipiulsacele.ro nu utilizează module cookie pentru a culege, a prelucra, a difuza sau a înregistra date cu caracter personal.

Cookie-urile folosite de platforma pe care s-a dezvoltat site-ul, sunt in numar de trei si nu sunt de tip persistent, ele se sterg automat la iesirea din site:

“tracker” – Aceste cookie este utilizat de către sistemul nostru de management al conținutului pentru a monitoriza paginile anterioare pe care le-ați vizitat, în scopul de a adapta fiecare pagină pentru a vă potrivi mai bine; Se sterge automat la iesirea din site;

“csrf_token” – Este folosit pentru protectia bunei functionari a site-ului, practic verifica daca cel care acceseaza o optiune din site este un utilizator real (pe baza de IP si sesiune); Se pastreaza timp de ora de la accesarea paginii, dupa care se sterge automat.

“super_search_history” – Este folosit pentru cautarea in site, tine minte ultimele cautari (keywords) efectuate de utilizator. Se sterge automat la iesirea din site.

Ce sunt cookie-urile plasate de terţi?
Anumite secţiuni de conţinut de pe site pot fi furnizate prin intermediul unor terţe părţi. Aceste terţe părţi pot plasa cookie-uri prin intermediul altui website şi ele se numesc "third party cookies" pentru că nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terţi trebuie să respecte de asemenea legea în vigoare şi politicile de confidenţialitate ale deţinătorului site-ului.

Cookie-urile plasate de terţi pe site-ul municipiulsacele.ro provin de la sistemul external de monitorizare a site-ului, Statcounter. Pentru mai multe informatii referitoare la acest cookie va rugam sa accesati acest link: http://statcounter.com/about/legal/

Care este durata de viaţă a unui cookie?
Cookie-urile sunt administrate de webservere. Durata de viaţă a unui cookie poate varia semnificativ, depinzând de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusiv pentru o singură sesiune (session cookies) şi nu mai sunt reţinute, odată ce utilizatorul a părăsit website-ul, în timp ce alte cookie-uri sunt reţinute şi refolosite de fiecare dată când utilizatorul revine pe acel website ('cookie-uri persistente'). Cu toate acestea, cookie-urile pot fi şterse de un utilizator în orice moment prin intermediul setărilor browserului

Cum puteţi controla cookie-urile?
Puteţi controla şi/sau şterge cookie-urile după cum doriţi – pentru detalii, consultaţi site-ul aboutcookies.org. Puteți șterge toate cookie-urile din calculatorul dumneavoastră și puteți seta majoritatea browserelor să blocheze plasarea acestora. Dacă faceţi acest lucru, este posibil să fiţi nevoit să setaţi manual unele preferinţe, de fiecare dată când vizitaţi site-ul. De asemenea, s-ar putea ca unele servicii sau opţiuni să nu funcţioneze.

Close