(0268) 276 164  |  primaria@municipiulsacele.ro
LIVE |   Telefoane Utile |   fiipregatit.ro |  

APELUL FALS LA 112 SE PEDEPSEȘTE! SUNĂ RESPONSABIL!

Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează la nivel național în perioada 19 iunie – 31 august 2023, o campanie de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la consecințele pe care le are apelul fals la 112.

Campania de prevenire a actelor de alertare abuzivă a autorităților Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” are ca scop creșterea gradului de conștientizare a grupurilor țintă cu privire la importanța utilizării responsabile a  numărului de urgență 112 numai în situații de urgență reale.

Apelurile false/abuzive prin SNUAU 112, reprezintă un procent de 3,09% din numărul total de apeluri recepționate, dar sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare (Poliția Română, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații) cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor (atât cei direct afectați – minori, adulți aparținători, cât și populația generală, prin mediatizarea ridicată a cazurilor, de exemplu a cazurilor de alerte false cu dispozitive explozive).

Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie,  se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Reamintim tuturor că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!

print