UAT Municipiul Săcele a implementat în perioada 01.03.2021 – 30.06.2024 proiectul Reabilitare și modernizare Grădiniță cu program normal nr. 4 – Str. George Moroianu nr. 293, municipiul Săcele, jud. Brașov, cod SMIS 153803, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții: 9.1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC). Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.
Bugetul total al proiectului a fost de 2.906.276,23 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile, alocate conform contractului de finanțare, a fost de 1.092.302,77 lei.
Obiectivul general al proiectului a fost reprezentat de facilitarea accesului copiilor din teritoriul SDL și în special a celor proveniți din Zona Urbană Marginalizată Gârcini la servicii de educație preșcolară de calitate. Obiectivele specifice ale proiectului au constat în:
- Reabilitarea clădirii Grădiniței cu Program Normal nr. 4 Săcele, Str. George Moroianu nr. 293, cu o suprafață construită desfășurată de 910 mp;
- Creșterea calității serviciilor de educație pentru un număr de 48 de copii de vârstă preșcolară din teritoriul SDL.
Pentru atingerea acestor obiective, s-au executat următoarele lucrări: anveloparea clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare, înlocuirea glafurilor din plăci ceramice, înlocuirea sistemului de scurgere și colectare a apelor pluviale de pe învelitoarea clădirii (realizarea unui sistem de hidroizolații și de dren la fundații), refacerea trotuarului, refacerea învelitorii, termoizolarea podului, igienizarea podurilor, refacerea finisajelor deteriorate de la nivelul fațadelor și soclului, montarea unei scări exterioare, execuția de reparații și zugrăveli în interiorul clădirii, montarea unei platforme înclinate la nivelul scării interioare, recompartimentarea grupurilor sanitare, reabilitarea instalațiilor sanitare, reabilitarea sistemului de încălzire inclusiv prin montajul unei noi centrale termice, eficientizarea instalației electrice prin utilizarea de corpuri de iluminat LED, revizuirea soluției de incendiu prin realizarea unui sistem de iluminat de siguranță și a unui sistem de detecție și alarmare la incendiu, execuția unei instalații electrice paratrăsnet.
Ca urmare a finalizării proiectului, s-a asigurat reabilitarea clădirii Grădiniței cu Program Normal nr. 4 Săcele cu suprafața construită desfasurată de 910 mp, care asigură acces la condiții educaționale moderne pentru 48 de copii de vârstă preșcolară din teritoriul acoperit de Strategia de Dezvoltare Locală
Date de contact beneficiar:
UAT Municipiul Săcele, Str. Piața Libertății nr. 17, Săcele
Jud. Brașov, tel. 0268276164,, email primaria@municipiulsacele.ro
www.regio-adrcentru.ro
www.inforegio.ro I facebook.com/inforegio.ro
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.