Primăria Municipiului Săcele, la fel ca în anii anteriori, a montat 3 brazi de Crăciun în cele 3 cartiere de blocuri: în cartierul ”Ștefan cel Mare”/parcul ”Bucuria Copiilor”, în cartierul ”Movilei” și în cartierul ”Electroprecizia”/parcul ”Mihai Eminescu”.
Bradul cel mai mare a fost montat în Piața Libertății din cartierul Cernatu. Acesta a fost recoltat din cartierul Electroprecizia, din curtea unor blocuri de pe strada Viitorului. La cererea locatarilor și conform normelor în vigoare acesta a fost recoltat deoarece depășise înălțimea blocului și punea în pericol, în caz de furtună, siguranța locuitorilor din blocurile învecinate. În locul acestuia, chiar în grădina respectivă, au fost deja plantați doi brăduți.
Față de anii anteriori, iarna aceasta se va amplasa un brad de Crăciun și în curtea Școlii Gimnaziale nr 5, unde învață peste 1500 de copii.