În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică și ale Regulamentului Local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de
More infoPrimar ing. Virgil Popa – Informare cu privire la blocarea unei investiții în cartierul Baciu de către consilierii locali PNL, UDMR și PMP
Administrația săceleană cunoaște faptul că zona Baciu a fost una foarte vitregită în ultimii 28 de ani din punct de vedere al investițiilor. Din acest motiv actuala administrație a început
More infoProiect de hotărâre privind acordararea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Săcele, post-mortem semnatarilor documentului ,,Hotărârea noastră”
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, începând cu data de 04.12.2018, pe site-ul Primăriei Municipiului Săcele şi la avizierul instituţiei sunt afişate următoarele
More infoDelegația săceleană la Alba Iulia
O delegație săceleană alcătuită din reprezentanții asociațiilor Astra Săcele, Mocani Săceleni și Zestrea Săceleană a fost prezentă de 1 decembrie, la Alba Iulia, la manifestările dedicate împlinirii a 100 de
More info



