Stimați cetățeni, vă aducem la cunoștință faptul că cererile privind lemnele de foc acordate către populație contra-cost pentru anul 2025, se vor putea depune la sediul Primăriei Municipiului Săcele, Camera
More infoConcurs ocupare funcție contractuală de execuție din cadrul Centrului Multicultural si Educațional
In conformitate cu prevederile art.30 alin.(1) si (2) din Codul Muncii, republicat cu modificările şi completările ulterioare şi ale art.1 din Hotărârea nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea
More infoDeclarație de căsătorie
La Starea Civilă Săcele au fost înregistrate următoarele declaraţii de căsătorie: În data de 29.11.2024 MINCU ȘTEFĂNIȚĂ-CRISTIAN, 49 ani, domiciliat în Sector 1, București , MINCU CRISTINA, 41 ani, domiciliată
More infoPlan Urbanistic Zonal- Așezământ de asistență socială pentru vârstnici, zona Subobrej-DN1A
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică și ale Regulamentului Local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de
More infoPlan Urbanistic Zonal- Locuințe unifamiliale, strada Bolnoc
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică și ale Regulamentului Local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de
More infoOfertă de vânzare teren extravilan nr. 130/2024
Având în vedere prevederile Art. 3, lit. e) din Normele Metodologice privind exercitarea de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a atribuțiilor ce îi revin pentru aplicarea titlului I din
More infoÎn atenția proprietarilor de terenuri situate în Tarlaua 73, Parcela F. 687, Tarlaua 74, Parcela F. 696, Tarlaua 74, Parcela Ps. 697, Tarlaua 75, Parcela Ps. 728 Județ: Brașov, UAT: Săcele
Unitatea administrativ teritorială Săcele, județul Brașov, anunță afișarea documentelor tehnice ale cadastrului (Plan Parcelar și Tabel Parcelar) pentru: Tarlaua 73, Parcela F. 687, Tarlaua 74, Parcela F. 696, Tarlaua 74, Parcela
More infoConcurs Inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Comp. Implementare Proiecte cu Fonduri Externe Nerambursabile
Având în vedere prevederile art. VII alin. (2) lit a) si art.VII alin. (7) XI/XII din OUG 121/2023 pentru modificarea şi completarea <LLNK 12019 57182 3=1 0 46>Ordonanţei de urgenţă
More infoPUZ si RLU aferent – Zonă mixtă servicii și depozitare, (extravilan) DJ103B
Primăria Municipiului Săcele anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de informare și consultare cu privire la inițierea documentației de urbanism PUZ si RLU aferent – Zonă mixtă servicii și depozitare,
More infoOrdinea de zi a ședinței Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului si Urbanism din data de 21.11.2024, ora 11.00
Sedinta Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului si Urbanism va avea loc in data de 21.11.2024, ora 11.00, la Primăria Municipiului Săcele, sala de ședințe și va avea urmatoarea ordine de zi:
More infoConcurs Inspector, clasa I, grad superior, Compartiment Investiții-Serviciul Tehnic -1 post
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SĂCELE, județul BRAŞOV, publică anunțul privind organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante în baza art. VII din OUG nr. 115/2023 – alin.(4)
More infoÎn atenția proprietarilor de terenuri situate în Tarlaua 73, Parcela F. 687, Tarlaua 74, Parcela F. 696, Tarlaua 74, Parcela Ps. 697, Tarlaua 75, Parcela Ps. 728
Unitatea administrativ teritorială Săcele, județul Brașov, anunță afișarea documentelor tehnice ale cadastrului (Plan Parcelar și Tabel Parcelar) pentru: Tarlaua 73, Parcela F. 687, Tarlaua 74, Parcela F. 696, Tarlaua 74,
More info




