Primăria Municipiului Săcele în colaborare cu firma SC Metropolis Pest SRL va efectua în noaptea de luni spre marți, 24-25 august, după ora 21.00, servicii de dezinsecție pe suprafața domeniului
More infoFonduri europene pentru Spitalul Municipal Săcele
Pentru ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Săcele de ieri, 18 august, s-a inițiat proiectul de hotărâre “Consolidarea capacității Spitalului Municipal Săcele de a gestiona criza sanitară”, în vederea
More info104 ani de la intrarea trupelor române în Ardeal, prin Pasul Bratocea
În timpul Primului Război Mondial, în vara anului 1916 Săcele a fost prima localitate în care au intrat trupele române. Acest moment avea să devină unul din evenimentele foarte importante
More infoAprobare liste locuințe A.N.L.
Lista de repartizare a locuințelor pentru tineri A.N.L., în regim de închiriere de pe raza Municipiului Săcele document atașat
More infoCimitir Municipal la Săcele
Datorită gradului mare de ocupare a cimitirelor de pe raza Municipiului Săcele și a imposibilității extinderii cimitirelor din cartiere, administrația săceleană a început demersurile pentru construirea unui cimitir municipal. Acesta
More infoAnunț privind licitație publică deschisă cu strigare
Primăria Municipiului Săcele cu sediul în Săcele, Piața Libertății, nr. 17, organizează în data de 03.09.2020 ora 1400 licitație publică deschisă cu strigare, pentru vânzarea unor terenuri cu interdicție de
More infoDeclarație de căsătorie
La Starea Civilă Săcele au fost înregistrate următoarele declaraţii de căsătorie: În data de 4.08.2020: – Brumar Samuel, 40 ani, domiciliat în mun.Săcele, jud.Brașov şi Bodor Laura, 43 ani, domiciliată
More infoPeste 30 milioane de euro pentru canalizare și apă potabilă la Săcele
Reabilitarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Municipiul Săcele au fost cuprinse în lista prioritară de investiții din Master Planul Județului Brașov, propuse pentru a se
More infoMasca de protecție obligatorie la Săcele în anumite zone
Comitetul Local pentru Situații de Urgență, întrunit astăzi, 31 iulie, a luat următoarele hotărâri privind oligativitatea purtării măștii de protecție în zonele intens frecventate și aglomerate. Art 1. Incepand cu
More infoCentru de zi pentru educație timpurie la Săcele
Consiliul Local Săcele a aprobat ieri Proiectul de hotărâre privind Documentația de avizare a lucrărilor de Intervenție (DALI) și a indicatorilor tehnico- economici pentru proiectul „Reabilitare construcții administrative și social
More infoPremierea elevilor cu rezultate foarte bune și ”Primul Ghiozdan” – două din proiectele care vor fi azi, pe ordinea de zi a Consiliului Local
Din anul 2017 administrația săceleană a demarat trei proiecte dedicate strict elevilor: premierea celor cu rezultate foarte bune la învățătură, transport gratuit și programul ”Primul Ghiozdan”. Acestea s-au adăugat investițiilor
More infoTrageri militare în poligonul Grohotiș în data de 4 august 2020
Trageri in poligonul Grohotis – 04.08.2020
More info










