|
|
|
REGULAMENTUL
DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE AL
CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI SACELE
CAP.I. CONSTITUIREA CONSILIULUI LOCAL
ART.1.
Consiliul Local al Municipiului Sacele este ales prin vot universal egal, direct, secret si liber exprimat de catre cetatenii cu drept de vot din Municipiul Sacele, in conditiile stabilite de Legea 67/2004 privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale, republicata cu modificarile si completarile ulterioare.
ART.2.
Numarul membrilor fiecarui consiliu local se stabileste prin Ordin al Prefectului, emis in baza prevederilor art. 29 , alin. 1 din Lege nr. 215/ 2001 ( republicata, cu modificarile si completarile ulterioare ), in functie de numarul locuitorilor comunei, orasului sau municipiului, raportat de Institutul National de Statistica la data de 1 ianuarie a anului in curs sau, dupa caz, la data de 1 iulie a anului care preceda alegerile.Astfel pentru un numar de locuitori stabilit intre 20.001 si 50.000 se stabileste un numar de 19 de consilieri.
ART.3
(1) Sedinta de constituire a Consiliului Local se face in termen de 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor, dupa indeplinirea prevederilor art.38 alin. 1 din Legea 334/2006 modificata prin O.U.G.nr. 66/2008 conform caruia in termen de 15 zile de la data desfasurarii alegerilor mandatarul financiar este obligat sa depuna la autoritatea electorala permanenta un raport detaliat al veniturilor si cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic, alianta politica, alianta electorala , organizatie a cetatenilor romani apartinand minoritatilor nationale sau candidat independent.
Conform art.38 alin. 1` din Legea 334 /2006, modificata prin O.U.G.nr. 66/2008 privind finantarea partidelor politice si a campaniilor electorale, cu modificarile si completarile ulterioare in termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevazut la alin. 1, autoritatea electorala permanenta publica in Monitorul Oficial al Romaniei partea I lista partidelor politice, aliantelor politice,aliantelor electorale, organizatiilor cetatenilor romani apartinand minoritatilor nationale si a candidatilor independenti pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor si cheltuielilor electorale.
Candidatilor declarati alesi nu li se pot valida mandatele daca raportul detaliat al veniturilor si cheltuielilor electorale pentru fiecare partid politic sau candidat independent nu a fost depus in conditiile legii, conform art. 38 alin.3 din Legea 334/2006 modificata cu O.U.G. 66/2008.
(2) Convocarea consilierilor declarati alesi la sedinta de constituire a consiliului, se face de catre Prefect, prin Ordin.
(3) La sedinta de constituire legal intrunita pot participa Prefectul sau reprezentantul sau, precum si Primarul , chiar daca procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizata ( atr.2 din OUG 35/2002 si art.30 din Legea 215/2001, republicata cu modificarile si completarile ulterioare).
ART.4.
(1) Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii.
(2) În situaţia în care consiliul local nu se poate reuni nici la această ultimă convocare, din cauza absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante, prin ordin, locurile consilierilor aleşi care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare, dacă aceştia nu pot fi înlocuiţi de supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi respective, organizându-se alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile, în condiţiile Legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
(3) Ordinul prefectului prin care se declară vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat poate fi atacat de cei în cauză la instanţa de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la comunicare. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.
(4) Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizarea sau a făcut imposibilă prezenţa acestora, a unei deplasări în străinătate în interes de serviciu sau a unor evenimente de forţă majoră.
ART.5.
(1) Sedinta de constituire este deschisa de Prefect sau de reprezentantul acestuia, care il invita pe cel mai in varsta dintre consilieri, precum si pe cei doi asistenti ai acestuia sa preia conducerea lucrarilor sedintei. Asistenti ai presedintelui de varsta vor fi desemnati cei mai tineri consilieri.
(2) Dupa preluarea conducerii sedintei se i-a o pauza, in timpul careia se constituie grupurile de consilieri, potrivit prevederilor Statutului alesilor locali, iar secretarul unitatii administrativ- teritoriale prezinta presedintelui de varsta si asistentilor acestuia dosarele consilierilor declarati alesi si pe cele ale supleantilor lor, asa cum acestea au fost primite de la biroul electoral de circumscriptie. Dosarele pot fi insotite de optiunile scrise ale consilierilor alesi care ocupa functii incompatibile, potrivit legii, cu calitatea de consilieri.
2.1 Consilierii se pot constitui in grupuri, in functie de partidele sau aliantele politice pe ale caror liste au fost alesi, daca sunt in numar de cel putin 3.
2.2 Consilierii care nu indeplinesc conditiile prevazute la alin.2.1 pot constitui un grup prin asociere.
2.3 Grupul de consilieri este condus de un lider, ales prin votul deschis al majoritatii membrilor grupului.
2.4 Prevederile alin.2.1 se aplica si consilierilor independenti.
2.5 Consilierii nu pot forma grupuri in numele unor partide care nu au participat la alegeri sau care nu au intrunit numarul de voturi necesar pentru a intra in consiliu cu cel putin un consilier.
2.6 In cazul fuzionarii, doua sau mai multe partide, care sunt reprezentate in consiliu sau care deja constituie grupuri, pot forma un grup distinct.
(3) Daca Primarul declarat ales a candidat si pentru functia de consilier si a obtinut mandatul, dosarul acestuia va fi insotit de optiunea scrisa pentru una dintre cele doua functii.Aceste prevederi se aplica numai in cazul in care procedura de validare a mandatului Primarului a fost finalizata.
ART6.
(1) La reluarea lucrarilor consilierii declarati alesi vor alege prin vot deschis, exprimat prin ridicare de maini dintre membrii lor, pe intreaga durata a mandatului o comisie de validare alcatuita din 3-5 consilieri locali.Numarul membrilor comisiei se stabileste prin vot deschis , la propunerea presedintelui de varsta.
(2) Desemnarea candidatilor pentru comisia de validare se face de catre grupurile de consilieri constituite potrivit art.5 alin. 2 . Numarul de locuri cuvenite fiecarui grup se determina in functie de numarul de mandate obtinute de grupul in cauza.
(3) Alegerea membrilor comisiei de validare se face individual, prin votul deschis al majoritatii consilierilor prezenti la sedinta de constituire, iar rezultatul va fi consemnat in Hotararea nr.1.
ART.7.
Comisia de validare a mandatelor alege din randul membrilor sai un presedinte si un secretar cu respectarea procedurii de vot prevazute la art. 6 alin. 3.
ART.8
(1) Dupa alegerea comisiei de validare presedintele dispune o noua pauza, in timpul careia va fi examinata de catre comisie legalitatea alegerii fiecarui consilier, pe baza dosarelor prezentate de presedintele de varsta, si vor fi elaborate propunerile de validare sau de invalidare a mandatelor. In acest scop se incheie un proces-verbal al carui model este prezentat in Anexa nr. 1 din Legea nr.673/2002 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare si functionare a Consiliilor Locale.
Invalidarea alegerii unui consilier poate fi propusa de comisia de validare numai daca aceasta a constatat ca au fost incalcate conditiile de eligibilitate stabilite expres prin lege sau daca alegerea s-a facut prin frauda electorala constatata de catre biroul electoral, potrivit prevederilor Legii nr. 70/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Invalidarea mandatului se va propune si in cazurile prevazute la alin. (2).
Daca primarul, al carui mandat a fost validat, a fost ales si consilier si opteaza pentru functia de primar sau daca consilieri care detin functii incompatibile opteaza in scris pentru renuntarea la functia de consilier, va fi examinat in vederea validarii, dosarul supleantului, respective supleantilor de pe aceeasi lista, in ordinea in care cei in cauza au fost inscrisi pe lista de candidati.
(2) In cazul in care , pana la data validarii, un candidat declarat ales nu mai face parte din partidul pe a carui lista a fost ales, la cererea scrisa a partidului respectiv mandatul acestuia nu va fi validat, urmand a fi validat primul supleant pe lista
Validarea sau invalidarea mandatelor de consilieri se face in ordinea alfabetica cu votul deschis al majoritatii consilierilor prezenti la sedinta. Persoana al carei mandat este supus validarii sau invalidarii, nu participa la vot. Consilierii care lipsesc motivat de la sedinta de constituire pot fi validati sau invalidati in lipsa.
Rezultatul validarii mandatelor se consemneaza in Hotararea nr.2 care se comunica de indata consilierilor care au absentat motivat.
Hotararea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacata de cei interesati la instanta de contencios administrative, in termen de 5 zile de la adoptare sau, in cazul celor absenti de la sedinta, de la comunicare.
ART.9
(1) Consilierii locali, ale caror mandate au fost validate, depun in fata consiliului local , urmatorul juramant in limba romana: “Jur sa respect Constitutia si legile tarii si sa fac, cu buna-credinta , tot ceea ce sta in puterile si priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei, orasului, municipiului, judetului. Asa sa-mi ajute Dumnezeu.”
(2) Juramantul se depune dupa urmatoarea procedura:
-Secretarul Municipiului Sacele va da citire juramantului, dupa care consilierii validati se vor prezenta, in ordine alfabetica, in fata unei mese special amenajate, pe care se afla un exemplar din Constitutie si Biblia. Consilierul va pune mana stanga atat pe Constitutie cat si, daca este cazul pe Biblie, va pronunta cuvantul ”jur”, dupa care va semna juramantul de credinta, care va fi imprimat pe un formular special.
(3) Juramantul se semneaza in doua exemplare, din care unul se pastreaza la dosarul de validare, iar al doilea se inmaneaza consilierului.
(4) Consilierii pot depune juramantul fara formula religioasa. In acest caz juramantul va fi imprimat pe formular fara aceasta formula.
In cazul in care consilierul local declarat ales renunta la mandate inainte de validare sau refuza sa depuna juramantul se supune validarii mandatul primului supleant inscris pe lista partidului politic, aliantei politice sau a aliantei electorale respective daca pana la validarea mandatului partidele si aliantele politice confirma in scris apartenenta la partid. In cazul in care locurile ramase vacante nu pot fi completate cu supleanti, conform legii iar numarul consilierilor se reduce sub jumatate plus unu, se vor organiza alegeri partiale pentru completare, in termen de 90 de zile.
(5)Consilierii care refuza sa depuna juramantul sunt considerati demisionati de drept, fapt care se consemneaza in procesul-verbal al sedintei.
(6) Dupa depunerea juramantului de catre cel putin 2/3 din numarul membrilor Consiliului Local , Presedintele de varsta declara Consiliul legal constituit. Declararea Consiliului ca legal constituit se constata prin Hotararea nr. 3
6.1 Consilierii validati dupa sedinta de constituire a consiliului intra in exercitiul mandatului de consilier dupa depunerea juramantului.
6.2 Consilierii validati intra in dreptul deplinei exercitari a mandatului de la data declararii ca legal constituit a consiliului din care fac parte, potrivit Legii nr. 215/2001, republica cu modificarile si completarile ulterioare.
CAP.II ORGANIZAREA CONSILIULUI LOCAL
SECTIUNEA I
PRESEDINTELE DE SEDINTA
ART.10
(1) Dupa declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii sai, prin hotarare adoptata cu votul deschis al majoritatii consilierilor locali in functie, un presedinte de sedinta, pe o perioada de cel mult 3 luni, care va conduce sedintele consiliului si va semna hotararile adoptate de acesta.
(2) Consilierul local ales in conditiile alin. (1) poate fi schimbat din functie, la initiativa a cel putin unei treimi din numarul consilierilor locali, prin votul majoritatii consilierilor locali in functie.
(3) Dupa alegerea presedintelui de sedinta acesta va prelua conducerea lucrarilor Consiliului.
(4) Rezultatul alegerii presedintelui de sedinta se consemneaza in Hotararea nr. 4.
(5) Hotararile nr.1-4 se semneaza de presedintele de varsta si de cei doi asistenti ai acestuia si se contrasemneaza de Secretar.Aceste hotarari au caracter constatator.Ele nu produc efecte juridice, neputand forma obiectul unor actiuni in justitie.
ART.11
(1) Presedintele de sedinta exercita urmatoarele atributii principale:
a)conduce sedintele consiliului local;
b)supune votului consilierilor proiectele de hotarari, asigura numaratoarea voturilor si anunta rezultatul votarii, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor contra, si a abtinerilor
c) semneaza hotararile adoptate de consiliul local, chiar daca a votat impotriva adoptarii acestora, precum si procesul-verbal;
d)asigura mentinerea ordinii si respectarea regulamentului de desfasurare a sedintelor
e)supune votului consilierilor orice problema care intra in competenta de solutionare a consiliului;
f)aplica, daca este cazul, sanctiunile prevazute de statutul alesilor locali sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sanctiuni.
(2) Presedintele de sedinta indeplineste orice alte atributii prevazute de lege, de prezentul regulament –cadru sau insarcinari date de consiliul local.
ART.12
1) Hotararile consiliuli local se semneaza de presedintele de sedinta, ales in conditiile prevazute la art. 35, si se contrasemneaza, pentru legalitate, de catre secretar.
2) In cazul in care presedintele de sedinta lipseste sau refuza sa semneze, hotararea se semneaza de 3-5 consilieri.
SECTIUNEA aII-a
ALEGEREA VICEPRIMARULUI
ART.13
(1) Consiliul Local alege din randul membrilor sai pe viceprimar . Alegerea se face prin vot secret, potrivit Legii administratiei publice locale nr.215/2001 republicata cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Propunerea de candidati pentru alegerea viceprimarului, se face de catre oricare dintre consilieri sau de grupurile de consilieri.
(3) Dupa inregistrarea candidaturilor se ia o pauza, in timpul careia se completeaza buletinele de vot.
(4) Exercitarea votului se face intr-o cabina special amenajata, putandu-se folosi, la alegere, una din urmatoarele modalitati:
a)-fiecare consilier primeste un singur buletin de vot pe care sunt trecute numele tuturor candidatilor. Intrand in cabina, din lista candidatilor vor fi barate printr-o linie orizontala numele tuturor candidatilor pe care consilierul nu doreste sa-i aleaga. Pe buletin va ramane nebarat numele consilierului sau, dupa caz, al consilierilor pe care doreste sa-l aleaga votantul;
b)-pe buletinul de vot se scrie cuvantul “DA” in dreptul numelui/numelor celui/celor pe care doreste sa-l/sa-i voteze;
ART.14
(1) Este declarat Viceprimar candidatul care a obtinut votul majoritatii consilierilor in functie.
(2) In situatia in care nu s-a intrunit majoritatea prevazuta la alin.1, se organizeaza un al doilea tur de scrutin, in aceeasi sedinta la care vor participa candidatii situati pe primele doua locuri. La al doilea tur de scrutin este declarat ales Viceprimar, consilierul care a obtinut cel mai mare numar de voturi.
(3) In caz de balotaj se va proceda la un nou tur de scrutin, la care vor participa numai candidatii care se afla in aceasta situatie. Va fi declarat ales candidatul care a obtinut cele mai multe voturi
.
ART.15
Alegerea Viceprimarului va fi consemnata in Hotararea nr.5.
Pe durata exercitarii mandatului, viceprimarul isi pastreaza statutul de consilier local, fara a beneficia de indemnizatia aferenta acestui statut.
ART.16
(1) Viceprimarul intra in exercitarea mandatului dupa declararea lui ca legal ales, potrivit Legii nr.215/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Viceprimarul este subordonat primarului si inlocuitorul de drept al acestuia, care ii poate delega atributiile sale.
ART17
Schimbarea din functie a viceprimarului se poate face de Consiliul Local, prin hotarare adoptata cu votul majoritatii consilierilor in functie, la propunerea Primarului sau a unei treimi din numarul Consilierilor Locali in functie , conform prevederilor art. 57 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 republicata cu modificarile si completarile ulterioare.
Mandatul de viceprimar poate inceta inainte de termen in urma eliberarii sau revocarii acestuia din functie, in conditiile Legi nr.215/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prevederile art.71 alin. 1-4 din Legea 215/2001 republicata cu modificarile si completarile ulterioare privind suspendarea de drept a primarului se aplica si viceprimarului.
ART.18
Viceprimarul este obligat sa depuna declaratia de avere la prefect, in termen de 3 zile de la alegere si declaratia privind interesele personale in termen de 15 de la alegere.
ART19
(1) Pentru abateri grave si repetate, savarsite in exercitarea mandatului de viceprimar, persoanei in cauza i se pot aplica urmatoarele sanctiuni:
a)mustrare;
b.)avertisment;
c) diminuarea indemnizatiei cu 5-10 % pe timp de 1-3 luni;
d) eliberarea din functie.
(2) Sanctiunile prevazute al alin.(1) lit.a) si b) se aplica, prin hotarare a consiliului, la propunerea motivata a primarului. Motivele care justifica propunerea de sanctionare vor fi aduse la cunostinta consilierilor cu cel putin 5 zile inaintea sedintei.
(3) In cazul sanctiunilor prevazute la alin.(1) lit.a) si b), hotararea se adopta cu votul deschis al majoritatii consilierilor in functie, iar in cazul sanctiunilor prevazute la lit. c) si d), cu votul secret a cel putin doua treimi din numarul consilierilor in functie.
(4) Aplicarea sanctiunilor prevazute la alin.(1) lit.c) si d) poate fi facuta numai daca se face dovada ca viceprimarul, a incalcat Constitutia, celelalte legi ale tarii sau a prejudiciat interesele tari, sau ale locuitorilor din Municipiul Sacele.
(5) La eliberarea din functie se aplica in mod corespunzator prevederile Legii nr.215/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART.20
Impotriva sanctiunii prevazute la art.19 (1) lit.c) si d) persoana in cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ competente. Procedura prealabila nu este obligatorie.
SECTIUNEA a III-a
CONSTITUIREA, ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA
COMISILOR DE SPECIALITATE
ART.21
Dupa constituire, Consiliul Local stabileste si organizeaza comisii de specialitate pe principalele domenii de activitate, in functie de specificul activitatii din fiecare unitate administrativ- teritoriala, iar principalele domenii de activitate in care se pot organiza comisii de specialitate sunt prevazute in anexa nr. 2 la O.U.G.nr. 35/2002 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Numarul membrilor comisiei va fi intotdeauna impar.
ART.22
In subordinea Consiliului Local al Municipiului Sacele functioneaza urmatoarele comisii de specialitate:
1. Comisia pentru programe de dezvoltare economico- sociala, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al municipiului, servicii, comert si agricultura;
2. Comisia pentru amenajarea teritoriului si urbanism, realizarea lucrarilor publice, protectia mediului si turism, conservarea monumentelor istorice si de arhitectura;
3. Comisia pentru activitati social- culturale, culte, invatamant, sanatate, familie, munca, protectie sociala, sport si agrement, protectie copii, tineret;
4. Comisia pentru administratia publica locala, juridica si de disciplina, apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, validare.
ART.23
Comisiile de specialitate sunt formate numai din consilieri. Alegerea consilierilor in comisiile de specialitate se face pe baza de propuneri si optiuni prin vot secret
ART.24
(1) Numarul locurilor care revine fiecarui grup de consilieri in fiecare comisie de specialitate se stabileste de catre Consiliul Local, in functie de ponderea acestora in cadrul Consiliului.
(2) Nominalizarea membrilor fiecarei comisii se face de fiecare grup de consilieri, avandu-se in vedere, de regula, optiunea acestora, pregatirea lor profesionala si domeniul in care isi desfasoara activitatea.
(3) In functie de numarul membrilor Consiliului, un consilier poate face parte din 1-3 comisii dintre care una este comisia de baza. Indemnizatia de sedinta se va achita numai pentru activitatea desfasurata in comisia de baza.
ART.25 (1) Comisiile de specialitate lucreaza valabil in prezenta majoritatii membrilor si iau hotarari cu votul majoritatii membrilor lor.
(2) Comisia poate invita sa participe la sedintele sale specialisti din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local sau din afara acestuia, in special de la unitatile aflate in subordinea Consiliului. Au dreptul sa participe la sedintele comisiei si consilierii care au facut propunerile ce stau la baza lucrarilor comisiei.
(3) Sedintele comisiei de specialitate sunt de regula publice. Comisia poate invita si alte persoane care sa participe la dezbateri.
(4) Comisia poate hotari ca unele sedinte sau dezbaterea unor puncte de pe ordinea de zi sa se desfasoare cu usile inchise.
ART.26
Fiecare comisie de specialitate isi alege,prin votul deschis al majoritatii consilierilor ce o compun, cate un presedinte si cate un secretar.
ART.27
Comisiile de specialitate au urmatoarele atributii principale:
a) analizeaza proiectele de hotarari ale Consiliului Local;
b) se pronunta asupra altor probleme trimise de Consiliul Local spre avizare;
c) intocmesc avize asupra proiectelor de hotarari si asupra problemelor analizate, pe care le prezinta Consiliului Local.
d) intocmesc rapoarte si procese- verbale
ART.28
Presedintele comisiei de specialitate are urmatoarele atributii principale:
a) – asigura reprezentarea comisiei in raporturile acesteia cu Consiliul Local si cu celelalte comisii;
b) – convoaca sedintele comisiei cu cel putin 3 zile inainte;
c) – conduce sedintele comisiei;
d) – propune ca la lucrarile comisiei sa participle si alte persoane in afara acesteia, daca apreciaza ca este necesar;
e) – participa la lucrarile celorlalte comisii care examineaza probleme ce prezinta importanta pentru comisia pe care o conduce;
f) – sustine in sedintele de consiliu avizele formulate de comisie;
g) – anunta rezultatul votarii pe baza datelor comunicate de secretar.
ART.29
Secretarul comisiei indeplineste urmatoarele atributii principale:
a) – efectueaza apelul nominal si tine evidenta participarii la sedinte a membrilor comisiei;
b) – numara voturile si il informeaza pe presedinte asupra cvorumului necesar pentru adoptarea fiecarei hotarari si asupra rezultatului votarii;
c) – asigura redactarea avizelor si proceselor verbale pe care le va transmite de indata secretarului Municpiului Sacele pentru a fi aduse la cunostinta primarului si a celorlati consilieri;
d) – conduce sedintele comisiei in cazul absentei presedintelui de comisie.
ART.30
(1) Ordinea de zi a sedintei se aproba de comisie la propunerea presedintelui. Oricare dintre membrii comisie poate cere includerea pe ordinea de zi a unor probleme.
(2) Participarea membrilor comisiei la sedintele acesteia este obligatorie.
(3) In caz de absenta la sedinta comisiei, consilierului in cauza nu i se acorda indemnizatie de sedinta. Daca absentele continua fara a fi motivate, presedintele comisiei poate aplica sanctiunile prevazute in competenta sa de statutul alesilor locali sau poate propune consiliului aplicarea altor sanctiuni statutare, inclusiv inlocuirea lui din comisie.
ART.31
Sedintele comisiilor de specialitate se desfasoara de regula inaintea sedintelor consiliului, atunci cand ordinea de zi a sedintei acestuia cuprinde probleme sau proiecte de hotarari asupra carora i se solicita avizul.
ART.32
(1) Pentru dezbaterea proiectelor de hotarari sau a celorlalte probleme repartizate comisiei, presedintele acesteia va desemna un consilier care va face in cadrul sedintei o scurta prezentare a problemei aflate pe ordinea de zi, daca aceasta nu este prezentata de initiator.
(2) Consilierul desemnat potrivit alin.1 va redacta avizul comisiei pe baza amendamentelor si a propunerilor formulate de membrii acesteia, care au fost aprobate cu majoritatea voturilor consilierilor prezenti.
(3) Avizele intocmite de comisie vor cuprinde separat, cu motivarea necesara, atat amendamentele si propunerile acceptate, cat si cele respinse.
(4) Avizul intocmit potrivit alin.2 si 3 se prezinta secretarului Municipiului Sacele, care se va ingriji de multiplicarea si difuzarea acestuia catre consilieri,
ART.33
Votul in comisie este de regula deschis,in conditiile prezentului Regulament.
ART.34
(1) Lucrarile sedintelor comisiei se consemneaza, prin grija secretarului acestuia, intr-un proces- verbal. Dupa incheierea sedintei procesul verbal va fi semnat de catre presedintele si secretarul comisiei.
(2) Presedintele poate incuviinta ca procesele verbale ale sedintelor sa fie consultate de alte persoane interesate care nu au participat la sedinta, cu exceptia proceselor verbale intocmite in sedintele ale caror lucrari s-au desfasurat cu usile inchise
ART.35
Daca in urma dezbaterilor din sedinta Consiliului local se impun modificari de fond in continutul proiectului, presedintele de sedinta poate hotara retrimiterea proiectului pentru reexaminare de catre comisia sau compartimentul de specialitate care a intocmit avizul, respectiv raportul.
ART.36
(1) Consiliul Local poate hotari organizarea unor comisii speciale de analiza si verificare la propunerea consilierilor sau a primarului.
(2) Componenta nominala a comisiilor prevazuta la alin.1, obiectivele si tematica activitatilor acestora, perioada in care vor lucra si mandatul lor, se stabilesc prin hotarare a Consiliului local.
(3) Comisia de analiza si verificare va prezenta Consiliului local, la termenul stabilit de acesta, raportul intocmit in urma analizelor si verificarilor efectuate. Raportul va cuprinde, daca este cazul, propuneri concrete de imbunatatire a activitatii in domeniul supus analizei sau verificarii.
ART.37
Operatiunile desfasurate in cadrul procedurii de constituire a comisiilor de specialitate, numarul si denumirea acestora, numarul membrilor fiecarei comisii si modul de stabilire a locurilor ce revin fiecarui grup de consilieri sau consilieri independenti, precum si componenta nominala a acestora, se stabilesc prin Hotararea nr.6 a Consiliului Local.
SECTIUNEA a IV-a
ART.38
(1) Dupa preluarea conducerii lucrarilor Consiliului local de catre presedintele de sedinta, se trece la ceremonia de depunere a juramantului de catre primar, daca procedura de validare a mandatului acestuia a fost finalizata. In acest scop, judecatorul sau o alta persoana desemnata de presedintele judecatoriei prezinta in fata Consiliului local hotararea de validare.
(2) Dupa prezentarea hotararii de validare, primarul va depune juramantul prevazut la art.9 alin.1 din prezentul Regulament, folosindu-se procedura stabilita in acelasi text.
ART.39
(1) Dupa depunerea juramantului, primarul intra in exercitiul de drept al mandatului.
(2) Dupa depunerea juramantului in cadrul unei ceremonii publice, primarului i se inmaneaza legitimatia care va fi semnata de presedintele de sedinta, un semn distinctiv al calitatii de primar, pe care acesta are dreptul sa il poarte, potrivit legii, pe intreaga durata a mandatului, precum si esarfa in culorile drapelului national al Romaniei.
(3) Modelul legitimatiei de primar, al semnului distinctiv si al esarfei se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
(4) Esarfa va fi purtata in mod obligatoriu la Ziua Nationala a Romaniei, la solemnitati, receptii, ceremonii publice si la celebrarea casatoriilor, indiferent de locul de desfasurare al acestora.
(5) Legitimatia si insemnul de primar se pot pastra dupa incetarea mandatului, cu titlu evocativ.
(6) Primarul va ocupa un loc distinct in sala de sedinte.
(7) Daca la lucrarile Consiliului local participa Prefectul, presedintele Consiliului judetean sau reprezentantii acestora, acestia vor ocupa un loc distinct.
ART.40
Primarul participa la sedintele Consiliului local si are dreptul sa-si exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor inscrise pe ordinea de zi. Punctul de vedere al primarului se consemneaza in mod obligatoriu in procesul verbal de sedinta.
ART.41
1) Mandatul Primarului este de 4 ani si se exercita pana la depunerea juramantului de catre Primarul nou ales. Mandatul Primarului poate fi prelungit, pin lege organica, in caz de razboi, calamitate naturala, dezastru sau sinistru deosebit de grav.
2) Primarul isi exercita drepturile si isi indeplineste indatoririle ce ii revin pe intreaga durata a mandatului pentru care a fost ales.
ART.42
(1) Calitatea de Primar inceteaza la data depunerii juramantului de catre noul Primar.
(2) Calitatea de Primar inceteaza de drept, inainte de expirarea duratei normale a mandatului, conform prevederilor legale in vigoare, in urmatoarele cazuri:
a) – demisie;
b) – incompatibilitate;
c) – schimbarea domiciliului intr-o alta unitate administrative teritoriala;
d) – condamnarea, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitive, la o pedeapsa privativa de libertate;
e) – punerea sub interdictie judecatoreasca;
f) – pierderea drepturilor electorale;
g) – deces;
h) – pierderea prin demisie a calitati de membru al partidului politic sau al organizatiei minoritatii
nationale pe a carui lista a fost ales,
i)- daca acesta se afla in imposibilitatea exercitarii functiei datorita unei boli grave, certificate, care nu permite desfasurarea activitatii in bune conditi timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic.
j)- daca acesta nu isi exercita in mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutive
ART.43
(1) In toate cazurile de incetare inainte de termen a mandatului de Primar, Prefectul emite un Ordin prin care se constata incetarea mandatului primarului.
(2) Ordinul va avea la baza un referat semnat de Secretarul Municipiului Sacele, precum si actele din care rezulta motivul legal de incetare a mandatului.
ART.44
(1) Primarul poate demisiona anuntand in scris Consiliul local si Prefectul. La prima sedinta a consiliului, presedintele de sedinta ia act de aceasta situatie, care se consemneaza in procesul verbal si devin aplicabile dispozitiile art.43.
(2) Prefectul ia act prin Ordin de demisia primarului. Ordinul Prefectului impreuna cu un extras din procesul verbal al sedintei, se inainteaza Ministerului Administratiei si Internelor, care va propune Guvernului stabilirea datei desfasurarii alegerilor pentru un nou Primar.
(3) Prevederile art.11 alin.1 din Legea 393/2004 se aplica si in cazul Primarului.
(4) Primarul se afla in imposibilitatea exercitarii mandatului in situatiile in care nu se poate prezenta efectiv la Primarie din motive de sanatate sau din alte cauze, chiar daca acestea nu ii sunt imputabile. Prevederile art.11alin.2 din Legea 393/2004, se aplica in mod corespunzator.
(5) In cazurile prevazute la art.42 alin.2 lit.d)-f), incetarea mandatului poate avea loc numai dupa ramanerea definitiva si, dupa caz irevocabila a hotarari judecatoresti.
ART.45
(1) Mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.
(2) Ordinul de suspendare se comunică de îndată primarului.
(3) Suspendarea durează până la încetarea situaţiei prevăzute la alin. (1).
(4) Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul, în condiţiile legii, la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a fost suspendat.
În caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcţie a acestuia, atribuţiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcţie.
(5) În situaţia prevăzută la alin. (4), consiliul local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului.
(6) În situaţia în care sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât primarul, cât şi viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier local care va îndeplini atât atribuţiile primarului, cât şi pe cele ale viceprimarului, până la încetarea suspendării.
(7) Dacă devin vacante, în acelaşi timp, atât funcţia de primar, cât şi cea de viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar, prevederile alin. (4) şi (5) aplicându-se până la alegerea unui nou primar. Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la vacantarea funcţiei de primar.
Primarii pot fi revocati din functie in urma unui referendum, in conditiile si in cazurile stabilite prin Legea nr.215/2001 cu modificarile si completarile ulterioare.
ART.46
Primarul este obligat sa depuna declaratia de avere si declaratia de interese la Prefect, in conformitate cu prevederile legale aflate in vigoare
ART.47
(1) Secretarul Municipiului Sacele participa la sedintele Consiliului local.
Secretarului ii revin urmatoarele atributii principale privitoare la sedintele consiliului local:
a) – asigura indeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local, la cererea primarului sau a cel putin 1/3 din numarul consilierilor in functie;
b) – asigura efectuarea lucrarilor de secretariat;
c) – efectueaza apelul nominal si tine evidenta participarii la sedinte a consilierilor;
d) – numara voturile si consemneaza rezultatul votarii pe care il prezinta presedintelui de sedinta;
e) – informeaza pe presedintele de sedinta cu privire la cvorumul necesar pentru adoptarea fiecarei hotarari a consiliului local;
f) – asigura intocmirea stenogramei sau a procesului verbal si pune la dispozitie consilierilor inaintea fiecarei sedinte procesul verbal, respectiv stenograma dactilografiata a sedintei anterioare asupra carora solicita acordul consiliului;
g) – asigura intocmirea dosarelor de sedinta, legarea, numerotarea paginilor, semnarea si stampilarea acestora;
h) – urmareste ca la deliberarea si adoptarea unor hotarari ale consiliului local sa nu ia parte consilieri care se incadreaza in dispozitile art.46 alin.1 din Legea nr.215/2001 privind Administratia Publica Locala, il informeaza pe presedintele de sedinta cu privire la asemenea situatii si face cunsocute sanctiunile prevazute de lege in asemenea cazuri;
i) – prezinta in fata consiliului local punctul sau de vedere cu privire la legalitatea unor proiecte de hotarari sau a altor masuri supuse deliberari consiliului local; daca este cazul, refuza sa contrasemneze hotararile pe care le considera ilegale;
j) – contrasemneaza in conditiile legii si ale prezentului regulament hotararile Consiliului Local pe care le considera legale ;
k) – poate propune Primarului inscrierea unor probleme in proiectul ordinii de zi al sedintelor ordinare ale Consiliului Local;
l) – acorda membrilor Consiliului Local asistenta si spijin de specialitate in desfasurarea activitatii, inclusiv la redactarea proiectelor de hotarari sau la definitivarea celor discutate sau aprobate de consiliu. Asemenea obligate revin si aparatului propriu al Consiliului Local.
(2) Secretarul indeplineste orice altfel de atributii stabilite de lege si de Regulamentul de organizare si functionare al Consiliului Local sau insarcinari date de Consiliul local privitoare la buna desfasurare si organizare a sedintelor consiliului.
CAPITOLUL III
FUNCTIONAREA CONSILIULUI LOCAL
ART.48
Consiliul Municipiului Sacele este legal constituit si functioneaza cu un numar de 19 consilieri municipali.
- Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.
- Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.
ART.49
Consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea primarului.
(1)- Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea primarului sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului.
(2) - Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, cu cel puţin 5 zile înainte şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţie consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi.
(3)- În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor municipiului sau în alte situaţii stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndată.
(4) -În invitaţia la şedinţă se vor preciza data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a acesteia.
(5)- Ordinea de zi a şedinţei consiliului local se aduce la cunoştinţă locuitorilor oraşului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.
(6) – Pentru cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale care au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se poate aduce la solicitare la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.
(7)- În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.
ART.50
1) Şedinţele consiliului local se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor locali în funcţie.
2)Prezenţa consilierilor locali la şedinţă este obligatorie. Cazurile în care absenţa este motivată sunt :
-boala
-forta majora
-convocari
-institutionale
-situatii familiale deosebite pe baza de cerere.
ART.51
Şedinţele consiliului local sunt conduse de un preşedinte de şedinţă, ales în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. 1 din prezentul Regulament.
- Şedinţele consiliului local sunt publice.
- Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română.
- În consiliile locale în care consilierii locali aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o cincime din numărul total, la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba maternă. În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. În toate cazurile, documentele şedinţelor de consiliu se întocmesc în limba română.
-Dezbaterile din şedinţele consiliului local, precum şi modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier local se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedintele de şedinţă şi de secretarul unităţii administrativ-teritoriale.
- Preşedintele de şedinţă, împreună cu secretarul unităţii administrativ-teritoriale îşi asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicităţii celor consemnate.
-La începutul fiecărei şedinţe, secretarul supune spre aprobare procesul-verbal al şedinţei anterioare. Consilierii locali au dreptul ca, în cadrul şedinţei, să conteste conţinutul procesului-verbal şi să ceară menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa anterioară.
- Procesul-verbal şi documentele care au fost dezbătute în şedinţă se depun într-un dosar special al şedinţei respective, care va fi numerotat, semnat şi sigilat de preşedintele de şedinţă şi de secretar, după aprobarea procesului-verbal.
- În termen de 3 zile de la terminarea şedinţei, secretarul unităţii administrativ-teritoriale afişează la sediul primăriei o copie a procesului-verbal al şedinţei.
ART.52
Ordinea de zi a şedinţelor se aprobă de consiliul local, la propunerea celui care in conditiile art.49 alin. 1 din prezentul regulament, a cerut intrunirea consiliului. Suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la şedinţa următoare, şi numai cu votul majorităţii consilierilor locali prezenţi. Scoaterea unui proiect de hotărâre de pe proiectul ordinii de zi se face numai cu acordul iniţiatorului sau dacă acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 53 din prezentul regulament.
În cazul neaprobării ordinii de zi, în condiţiile prevăzute la alin. (1), nu se acordă indemnizaţia cuvenită consilierilor locali pentru şedinţa respectivă
.
ART.53
Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoţite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum şi de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 49 alin. (2) şi (4).din Legea nr.215/2001,republicata, situatie in care comisiile de specialitate nu se intrunesc si astfel nu intocmesc rapoarte si avize.
Dacă rapoartele prevăzute la alin. (1) nu sunt întocmite în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, acestea se consideră implicit favorabile.
ART.54
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea cere o altă majoritate.
Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie următoarele hotărâri ale consiliului local:
a) hotărârile privind bugetul local;
b) hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condiţiile legii;
c) hotărârile prin care se stabilesc impozite şi taxe locale;
d) hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră;
e) hotărârile privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului;
f) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice române sau străine.
Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie.
Dacă bugetul local nu poate fi adoptat după două şedinţe consecutive, care vor avea loc la un interval de cel mult 7 zile, activitatea se va desfăşura pe baza bugetului anului precedent până la adoptarea noului buget, dar nu mai târziu de 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Consiliul local stabileşte ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret. Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepţiile prevăzute de lege. Procedurile de votare vor fi stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local.
Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali, de primar, viceprimar sau de cetăţeni. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
ART.55
1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.
2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.
3) Hotărârile consiliului local se semnează de preşedintele de şedinţă, ales în condiţiile prevăzute la art. 10 alin1 din prezentul Regulament şi se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar. În cazul în care preşedintele de şedinţă lipseşte sau refuză să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de 3-5 consilieri locali.
4) Secretarul Municipiului Sacele nu va contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta este ilegală. În acest caz, va depune în scris şi va expune consiliului local opinia sa motivată, care va fi consemnată în procesul-verbal al şedinţei.
5) Secretarul Municipiului Sacele va comunica hotărârile consiliului local primarului şi prefectului de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data adoptării.
6) Comunicarea, însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate, se face în scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.
7) La inceputul fiecarei sedinte, Secretarul Municipiului Sacele supune spre aprobare procesul –verbal al sedintei anterioare.
ART.56
1) Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, iar cele individuale, de la data comunicării.
2) Aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.
ART.57
1) În exercitarea mandatului, consilierii locali sunt în serviciul colectivităţii locale.
2) Primarul este obligat ca, prin intermediul secretarului şi al aparatului de specialitate, să pună la dispoziţie consilierilor locali, la cererea acestora, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, informaţiile necesare în vederea îndeplinirii mandatului.
3) Consilierii locali sunt obligaţi ca, în îndeplinirea mandatului, să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii şi să acorde audienţe.
4) Fiecare consilier local, precum şi viceprimarul sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului.
5) Pentru participarea la şedinţele consiliului local şi ale comisiilor de specialitate, consilierul local primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii.
6) Consilierii locali au dreptul la decontarea cheltuielilor pe care le efectuează în îndeplinirea mandatului lor, în condiţiile legii.
7) Consiliul local poate hotărî diminuarea cuantumului indemnizaţiei prevăzute la alin. (5) şi a cotei în care se face decontarea conform prevederilor alin. (6), în concordanţă cu posibilităţile de finanţare.
ART.58
La lucrările consiliului local pot asista şi lua cuvântul, fără drept de vot, prefectul, preşedintele consiliului judeţean sau reprezentanţii acestora, deputaţii şi senatorii, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului, secretarii şi subsecretarii de stat, şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în problemele ce privesc domeniile de responsabilitate a acestor servicii, precum şi persoanele interesate, invitate de primar.
SECTIUNEA I
DESFASURAREA SEDINTELOR
ART.59
(1) Ordinea de zi a sedintelor Consiliului local cuprinde proiecte de hotarari, rapoarte ale comisiilor de specialitate, rapoarte sau informari ale conducatorilor unitatilor subordinate sau care se afla sub autoritatea consiliului, timpul acordat declaratilor politice, intrebarilor, interpelarilor, petitiilor si altor probleme care se supun dezbaterii consiliului. Ordinea de zi este inscrisa in cuprinsul invitatiei de sedinta transmisa consilierilor si se aduce la cunostinta locuitorilor prin mass media sau prin orice alt mijloc de publicitate.
(2) Proiectul ordinii de zi se intocmeste la propunerea primarului, consilierilor, secretarului, comisiilor de specialitate sau la solicitarea cetatenilor.
(3) Proiectul ordinii de zi se supune aprobarii consiliului local.
(4) Proiectele de hotarari si celelalte probleme asupra carora urmeaza sa se delibereze, se inscriu pe ordinea de zi, numai daca sunt insotite de avizul comisiilor de specialitate carora le-au fost transmise in acest scop si de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului propriu de specialitate al Primarului. Raportul compartimentului de resort se intocmeste si se depune la secretarul Municipiului Sacele inainte de intocmirea avizului de catre comisia de specialitate spre a putea fi avut in vedere de catre aceasta comisie. In Municpiul Sacele, in care cetatenii apartinand minoritati nationale maghiare au o pondere de peste 20 % din numarul locuitorilor, ordinea de zi se aduce la cunoastinta publica si in limba maghiara, la solicitare.
ART.60
(1) Consilierii sunt obligati sa fie prezenti la lucrarile consiliului local si sa isi inregistreze prezenta in evidenta tinuta de secretar.
(2) Consilierul care nu poate lua parte la sedinta, este obligat sa aduca la cunostinta aceasta situatie presedintelui de sedinta sau Secretarului Municpiului Sacele.
ART.61
(1) Dezbaterea problemelor se face de regula in ordinea in care acestea sunt inscrise pe ordinea de zi aprobata. Dezbaterea incepe prin prezentarea pe scurt a proiectului de hotarare sau a problemei inscrise pe ordinea de zi, pe care o face initiatorul. Apoi se da cuvantul presedintelui comisiei de specialitate si, daca este cazul, sefului compartimentului care a intocmit raportul.
(2) Dupa efectuarea prezentarilor prevazute la alin.1 se trece la dezbateri.
(3) Consilierii vor participa la dezbateri in ordinea inscrierii la cuvant.Presedintele de sedinta are dreptul sa limiteze durata luarilor de cuvant, in functie de obiectul dezbaterii. In acest scop el poate propune consiliului spre aprobare timpul ce va fi afectat fiecarui vorbitor, precum si timpul total de dezbatere al proiectului. Consilierul este obligat ca in cuvantul sau sa se refere exclusiv la problema care formeaza obiectul dezbaterii. Presedintele de sedinta va urmarii ca prezenta la dezbateri sa se faca din partea tuturor grupurilor de consilieri. In cazul unor probleme deosebite se va aloca un anumit timp fiecarui grup de consilieri, in functie de marimea acestuia.
ART.62
(1) Presedintele de sedinta va permite oricand unui consilier sa rapsunda intr-o problema de ordin personal sau atunci cand a fost nominalizat de un alt vorbitor.
(2) Prevederile alin.1 se aplica in cazul in care se cere cuvantul in probleme privitoare la regulament.
ART.63
Presedintele de sedinta sau reprezentantul oricarui grup de consilieri poate propune incheierea dezbaterii unei probleme puse in discutia consiliului local. Propunerea de incheiere a dezbaterii se supune votului. Discutiile vor fi sistate daca propunerea a fost acceptata de majoritatea consilierilor.
ART.64
Este interzisa proferarea de insulte sau calomnii de catre consilierii prezenti la sedinta, precum si dialogul dintre vorbitor si persoanele aflate in sala.
ART.65
In cazul in care desfasurarea lucrarilor este perturbata, presedintele de sedinta poate intrerupe dezbaterile. El poate aplica sanctiunile stabilite de statutul alesilor locali in competenta sa ori poate propune consiliului aplicarea de sanctiuni corespunzatoare.
ART.66
Asupra proiectelor de hotarari au loc dezbateri generale si pe articole, consilierii putand formula amendamente de fond sau de redactare in scris consemnate in avizul intocmit de comisie si in procesul-verbal al sedintei. Amendamentele formulate se supun votului consiliului local .In situatia in care asupra unui aspect din continutul Proiectului de Hotarare, se formuleaza mai multe amendamente, acestea se supun la vot in ordinea formularii lor. Daca s-a adoptat un amendament, celelalte se socotesc respinse fara a se mai supune votului.
SECTIUNEA a II-a
ELABORAREA PROIECTELOR DE HOTARARI
ART.67
(1) Proiectele de hotarari pot fi propuse de consilierii locali, de primar, viceprimar sau de cetateni. Redactarea proiectelor de hotarari se face de cei care le propun cu sprijinul secretarului Municipiului Sacele si al servicilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
(2) Proiectele de hotarari vor fi insotite de o expunere de motive si vor fi redactate in conformitate cu normele de tehnica legislativa. In acest scop secretarul Municipiului Sacele si personalul din aparatul propriu de specialitate al Primarului vor acorda sprijin si asistenta tehnica de specialitate.
.
ART.68
Proiectul de hotarare va fi semnat de initiator, directorul directiei implicate, compartimentul contencios administrativ si avizat pentru legalitate de secretar. El va fi insotit de avizul comisiei de specialitate care va cuprinde numar si data.
ART.69
Dosarele proiectelor de hotarari trebuie sa cuprinda pozitia executivului, iar cele care implica bugetul municipiului, vor trebui sa aiba neaparat avizul al Directorului economic.
ART.70
(1) Proiectele de hotarari se inscriu pe ordinea de zi a sedintelor prin mentionarea titlului .
(2) Proiectele de hotarari se aduc la cunostinta consilierilor prin grija Secretarului Municipiului Sacele.
ART.71
(1) Proiectele de hotarari si celelalte materiale se transmit spre dezbatere si avizare comisilor de specialitate ale Consiliului Local, in vederea intocmirii raportului.
(2) Odata cu transmiterea proiectelor se va preciza si data de depunere a raportului si a avizului, avandu-se grija ca raportul sa fie transmis si comisie de specialitate inainte de intocmirea de catre aceasta a avizului.
(3) Initiatorul proiectului sau a altor propuneri le poate retrage sau poate renunta in orice moment la sustinerea lor.
ART.72
(1) Dupa examinarea proiectului sau propunerii, comisia de specialitate a Consiliului Local intocmeste un aviz cu privire la adoptarea sau, dupa caz, respingerea proiectului ori propunerii examinate. Daca se propune adoptarea proiectului se pot formula amendamente.
(2) Avizul se transmite Secretarului Municpiului Sacele care va dispune masurile corespunzatoare difuzarii lui catre Primar si catre consilieri.
ART.73
Proiectele de hotarari si celelalte propuneri, insotite de avizul comisiei de specialitate si de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu al consiliului, se inscriu pe ordinea de zi si se supun dezbaterii si votului consiliului in sedintele ordinare ale acestuia.
SECTIUNEA a III-a
PROCEDURA DE VOT
ART.74
(1) Votul consilierilor este individual si poate fi deschis sau secret.
(2) Votul deschis se exprima public prin ridicarea mainii sau prin apel nominal.
(3) Consiliul local hotaraste la propunerea presedintelui de sedinta, ce modalitate de vot se va folosi, in afara de cazul in care prin lege sau regulament se stabileste o anumita modalitate.
ART.75
(1) Votarea prin apel nominal se desfasoara in modul urmator:
Presedintele explica obiectul votarii si sensul cuvintelor “ pentru” si “contra”. Secretarul Municipiului Sacele va da citire numelui si prenumelui fiecarui consilier, in ordinea alfabetica. Consilierul nominalizat se ridica si pronunta cuvantul “pentru” sau “contra” in functie de obtiunea sa.
(2) Dupa epuizarea listei, votul se repeta prin citirea din nou a numelui consilierilor care au lipsit la primul tur.
ART.76
(1) Pentru exercitarea votului secret se folosesc buletine de vot.
(2) Redactarea buletinelor de vot va fi clara si precisa, fara echivoc si fara putinta de interpretari diferite. Pentru exprimarea optiunii se vor folosi, de regula cuvintele “da” sau “nu”.
(3) Buletinele de vot se introduc intr-o urna. La numararea voturilor nu se iau in calcul buletinele de vot pe care nu a fost exprimata optiunea clara a consilierului sau au fost folosite ambele cuvinte prevazute la alin.2
ART.77
(1) Hotararile si alte propuneri se adopta cu votul majoritatii consilierilor prezenti, in afara de cazul in care, prin lege sau regulament se dispune altfel.
(2) Abtinerile se contabilizeaza la voturile “contra”.
(3) Daca in sala de sedinta nu este intrunit cvorumul legal, presedintele amana votarea pana la intrunirea acestuia.
ART.78
Consilierii au dreptul sa solicite ca in procesul verbal sa se consemneze expres modul in care au votat, Secretarul fiind obligat sa se conformeze.
ART.79
Proiectele de hotarari sau propunerile respinse de consiliu nu pot fi readuse in dezbaterea acestuia in cursul aceleiasi sedinte.
SECTIUNEA a IV-a
APARATUL PERMANENT DE LUCRU AL CONSILIULUI LOCAL
ART.80
(1) Pentru buna organizare a lucrarilor consiliului local, precum si pentru solutionarea altor aspecte din activitatea sa, acesta poate crea unul sau doua posturi cu activitate permanenta la Municipiu pe care vor fi incadrate prin hotarare persoane care au studii superioare, de regula juridice sau administrative.
(2) Functiile pe care vor fi incadrate persoanele prevazute la alin.1 se stabilesc prin hotarare a Consiliului Local, iar selectionarea acestor persoane se face pe baza de concurs sau examen organizat in conditile legii. Comisia de concurs se stabileste de Consiliul Local.
(3) Salarizarea persoanelor prevazute la alin.2 se face potrivit Anexei nr.2 la Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobata prin Legea nr.383/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, iar cheltuielile aferente se suporta din bugetul local.
(4) Apararea intereselor Consiliului Local in fata instantelor de judecata se face de persoanele angajate potrivit. alin.1 daca acestea au pregatirea personala corespunzatoare, sau de un aparator ales, in masura in care asistenta juridica nu poate fi asigurata altfel. Cheltuielile se suporta din bugetul local.
(5) In situatile prevazute la alin.4, imputernicirea se semneaza de presedintele de sedinta.
(6) Personalului angajat potrivit alin.2 nu i se aplica prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul functionarilor publici, cu modificarile ulterioare, acesta urmand a-si desfasura activitatea pe baza de contract de munca.
(7) Persoanele incadrate pe posturile create potrivit alin.2 isi desfasoara activitatea sub coordonarea Secretarului unitatii administrative teritoriale si colaboreaza cu acesta la pregatirea sedintelor Consiliului Local, asigurarea documentarii si informarii consilierilor, intocmirea si difuzarea catre acestia a dosarelor de sedinta si a oricaror alte materiale.
CAPITOLUL IV
ATRIBUTiILE CONSILIULUI LOCAL
ART.81
(1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.
(2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:
a) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local;
b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului;
c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al municipiului;
d) atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni;
e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.
(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local:
a) aprobă statutul municipiului, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local;
b) aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local;
c) exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome, în condiţiile legii.
(4) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local:
a) aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
b) aprobă, la propunerea primarului, contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unităţii administrativ-teritoriale, în condiţiile legii;
c) stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii;
d) aprobă, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii;
e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale;
f) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor.
(5) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local:
a) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;
b) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii;
c) avizează sau aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor;
d) atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de pieţe şi de obiective de interes public local.
(6) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local:
a) asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
1. educaţia;
2. serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;
3. sănătatea;
4. cultura;
5. tineretul;
6. sportul;
7. ordinea publică;
8. situaţiile de urgenţă;
9. protecţia şi refacerea mediului;
10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;
11. dezvoltarea urbană;
12. evidenţa persoanelor;
13. podurile şi drumurile publice;
14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local, după caz;
15. serviciile de urgenţă de tip salvamont şi de prim ajutor;
16. activităţile de administraţie social-comunitară;
17. locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa;
18. punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale;
19. alte servicii publice stabilite prin lege;
b) hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilităţi, potrivit legii, personalului sanitar şi didactic;
c) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;
d) poate solicita informări şi rapoarte de la primar, viceprimar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;
e) aprobă construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa;
f) poate solicita informări şi rapoarte specifice de la primar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local.
(7) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. e), consiliul local:
a) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;
b) hotărăşte, în condiţiile legii, înfrăţirea Municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări;
c) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune.
(8) Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc şi condiţiile retragerii titlului conferit.
(9) Consiliul local îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege
ART.82
Persoanele imputernicite sa reprezinte interesele unitatii administrativ- teritoriale in societati comerciale, regii autonome de interes local, asociatii de dezvoltare inter- comunitara si alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin hotararea Consiliului local, in conditiile legii, respectandu-se configuratia politica de la ultimile alegeri locale.
CAPITOLUL V
INCOMPATIBILITATI ALE CONSILIERILOR
ART.83
.(1) Funcţia de consilier local este incompatibilă cu:
a) funcţia de primar
b) funcţia de prefect sau subprefect;
c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de munca în aparatul propriu al consiliului local;
d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care isi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectiva;
e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale actionarilor sau asociaţilor la o societate comercială de interes local ori la o societate comercială de interes naţional care isi are sediul sau care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectiva;
f) funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care isi are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectiva;
g) calitatea de deputat sau senator;
h) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora.
(2) O persoana nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean.
(3)Prevederile art.83 alin.1 lit.(d) nu se aplica cu privire la membrii Consiliului de administratie al Regiilor Autonome infiintate sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Sacele, conform prevederilor art.12 din Legea nr.15/1990, privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca Regii autonome si societati comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART.84
(1) Calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local.
(2) Incompatibilitatea exista şi în situaţia în care soţul sau rudele de gradul I ale alesului local deţin calitatea de acţionar semnificativ la unul dintre agenţii economici prevăzuţi la alin. (1).
(3) Prin acţionar semnificativ se înţelege persoana care exercita drepturi aferente unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
ART.85
(1) Consilierii locali care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.
ART.86
(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 83 alin. (2) din prezentul regulament, după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţie incompatibilă cu cea de ales local.
(2) În cazul prevăzut la art. 84, incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local, soţul sau ruda de gradul I a acestuia devin acţionari.
(3) Alesul local poate renunţa la funcţia detinuta înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în aceasta funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat sa demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(4) În situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţa la una dintre cele doua funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constata încetarea de drept a mandatului de ales local la data implinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Orice persoana poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.
(5) Ordinul emis de prefect potrivit alin. (4) poate fi atacat la instanta de contencios administrativ competenta.
(6) În cazul primarilor, prefectul va propune Guvernului stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar, iar în cazul consilierilor locali se va proceda la validarea mandatului unui supleant, potrivit prevederilor Legii nr.70/1991 privind alegerile locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL VI
INTREBARI, INTERPELARI, PETITII SI INFORMAREA
CONSILIERILOR LOCALI
ART.87
(1) Dreptul alesilor locali de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit.
(2) Autoritatile Administratiei Publice Centrale si Locale, Institutile, Servicile Publice, precum si persoanele juridice de drept privat, sunt obligate sa asigure informarea corecta a alesilor locali, potrivit competentelor ce le revin, asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes local.
ART.88
(1) Consilierii pot adresa intrebari Primarului, Viceprimarului si Secretarului Municipiului Sacele, precum si sefilor directiilor, serviciilor, compartimentelor din aparatul propriu de specialitate al Primarului sau al serviciilor si unitatilor subordonate.
(2) Prin intrebare se solicita informatii cu privire la un fapt necunoscut. Cei intrebati vor raspunde, de regula imediat sau, daca nu este posibil, la urmatoarea sedinta a consiliului
ART.89
Interpelarea consta intr-o cerere prin care se solicita explicatii in legatura cu un fapt cunoscut. Cel interpelat are obligatia de a raspunde in scris, pana la urmatoarea sedinta a consiliului, la proxima sedinta, potrivit solicitarii autorului interpelarii.
ART.90
(1) Consilierii pot solicita informatiile necesare exercitarii mandatului, iar compartimentul, serviciul sau unitatea vizata sunt obligate sa i le furnizeze la termenul stabilit.
(2) Informatiile pot fi cerute si communicate in scris sau oral.
(3) Orice cetatean are dreptul sa se adreseze cu petitii consiliului local. Acestea se inscriu intr-un registru special, sunt analizate si solutionate potrivit reglementarilor legale in vigoare. Semestrial consiliul analizeaza modul de solutionare a petitiilor
CAPITOLUL VII
DISPOZITII PRIVIND EXERCITAREA MANDATULUI DE CONSILIER
SECTIUNEA I
ART.91
Consilierii locali isi exercita drepturile si isi indeplinesc indatoririle pe intreaga durata a mandatului pentru care au fost alesi.
ART.92
(1) Dupa declararea ca legal constituit a consiliului, consilierilor in functie li se elibereaza o legitimatie care atesta calitatea de membru al consiliului, semnata de Primar.
(2) Consilierii locali primesc un semn distinctiv al calitatii lor de reprezentanti alesi al colectivitatii locale, pe care au dreptul sa-l poarte pe intreaga durata a mmandatului.
(3) Modelul legitimatiei de consilier si cel al semnului distinctiv, se stabilesc prin hotarare a Guvernului. Cheltuielile pentru confectionarea acestora se suporta din bugetul local.Legitimatia si insemnul se pot pastra de catre consilierii locali, dupa incetarea mandatului, cu titlu evocativ.Alesii locali nu pot face uz si nu se pot prevala de aceasta calitate in exercitarea unei activitati private.
ART.93
1) Alesii locali in calitate de reprezentanti ai colectivitatii locale au indatorirea de a participa pe durata mandatului la exercitarea functiilor autoritatilor administratiei publice locale din care fac parte sau pe care le reprezinta, cu buna credinta si fidelitate fata de tara si de colectivitatea care i-a ales. Consilierii Locali sunt obligati sa respecte constitutia si legile tarii precum si regulamentul de functionare a consiliului, sa se supuna regulilor de curtoazie si disciplina si sa nu foloseasca in cuvantul lor sau in relatiile cu cetatenii expresii injurioase, ofensatoare sau calomnioase.
2) Alesii locali sunt obligati la probitate si discretie profesionala.
3) Alesii locali sunt obligati sa dea dovada de cinste si corectitudine; este interzis alesului local sa ceara, pentru sine sau pentru altul, bani, foloase materiale sau alte avantaje.
.
ART.94
(1) Pentru participarea la sedintele consiliului local si ale comisilor de specialitate consilierii au dreptul la o indemnizatie de sedinta.
(2) Indemnizatia de sedinta pentru membrii consiliului care participa la sedintele ordinare ale consiliului si ale comisiilor de specialitate va fi in cuantum de pana la 5 % din indemnizatia lunara a primarului.
(3) Numarul maxim de sedinte pentru care se poate acorda indemnizatia, potrivit alin.2 este de o sedinta ordinara de consiliu si 1-2 sedinte de comisii de specialitate pe luna.
(4) Plata indemnizatiilor stabilite potrivit prevederilor alin.2-4 se efectueaza exclusiv din veniturile proprii ale bugetelor locale.
ART.95
Consilierii, care participa la sedintele de consiliu organizate in mod exceptional in timpul programului de lucru, se considera invoiti de drept, fara a le fi afectat salariul si celelalte drepturi ce le revin, potrivit legii, de la locul de munca.
ART96
(1) Consilierii locali au obligatia de a aduce la cunostinta cetatenilor toate faptele si actele administrative ce intereseaza colectivitatea locala.
(2) Consilierii locali sunt obligati ca, in exercitarea mandatului, sa organizeze periodic, cel putin o data pe trimestru, intalniri cu cetatenii, sa acorde audiente si sa prezinte in Consiliul local o informare privind problemele ridicate la intalnirea cu cetatenii.
(3)Consilierii locali sunt obligati sa prezinte consiliului un raport anual de activitate care va fi facut public prin grija Secretarului Municpiului Sacele.
ART.97
Consilierul nu poate lipsi de la sedintele consiliului sau ale comisilor de specialitate din care face parte, decat in cazul in care a obtinut aprobarea consiliului, respectiv a presedintelui comisei, daca are motive temeinice.
ART.98
Prezenta consilierilor la sedinta este obligatorie. Se considera absente motivate cazurile de boala, decesul unui membru al familiei sau ruda pana la gradul II inclusiv sau orice alte situatii prevazute de lege, precum si lipsa din localitate determinate de deplasari de interes de serviciu sau concediu legal Aceste situatii vor fi aduse la cunostinta Secretarului in scris inainte de desfasurarea sedintei la care consilierul va absenta.
ART.99
(1) Consilierii locali pot lipsi de la lucrarile consiliului sau ale comisilor de specialitate din care fac parte decat in situatile prevazute in prezentul regulament de functionare.
(2) Nu se considera absent consilierul care nu participa la lucrari intrucat se afla in indeplinirea unei insarcinari oficiale, precum si in alte cazuri stabilite prin regulamentul de functionare a consiliului.
ART.100
Consilierul local care absenteaza nemotivat la doua sedinte consecutive va fi sanctionat
ART.101
Schimbarile survenite in activitatea consilierului, in timpul exercitarii mandatului, se aduc la cunostinta consiliului local in cel mult 10 zile de la data producerii acestora.
ART.102
Consilierii locali pot demisiona, anuntand in scris presedintele de sedinta, care ia act de aceasta. Presedintele propune consiliului adoptarea unei hotarari prin care se ia act de demisie si se declara locul vacant.
ART.103
(1) Calitatea de consilier local inceteaza la data declararii ca legal constituit al noului consiliu ales.
(2) Calitatea de consilier local inceteaza de drept, inainte de expirarea duratei normale a mandatului, in urmatoarele cazuri:
a) – demisie;
b) – incompatibilitate;
c) – schimbarea domiciliului intr-o alta unitate administrativ- teritoriala, inclusiv ca urmare a reorganizarii acesteia;
d) – lipsa nemotivata de la mai mult de 3 sedinte ordinare consecutive ale consiliului;
e) – imposibilitatea exercitarii mandatului pe o perioada mai mare de 6 luni consecutiv, cu exceptia cazurilor prevazute de lege;
f) – condamnarea, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, la o pedeapsa privativa de libertate;
g) – punerea sub interdictie judecatoreasca;
h) – pierderea drepturilor electorale;
h^1 – pierderea calitatii de membru al partidului politic sau al organizatiei minoritatilor nationale pe a carei lista a fost ales;
i) – deces;
(3) Incetarea de drept a mandatului de consilier se constata de catre consiliul local, prin hotarare, la propunerea primarului sau a oricarui consilier.
(4) In cazurile prevazute la alin.2 lit.c-e si h^1 hotararea consiliului poate fi atacata de consilier, la instanta de contencios administrativ, in termen de 10 zile de la comunicare. Instanta se va pronunta in termen de cel mult 30 de zile. In acest caz procedura prealabila nu se mai efectueaza, iar hotararea primei instante este definitiva si irevocabila.
ART.104
(1) Incetarea mandatului de consilier in cazul schimbarii domiciliului in alta unitate administrativ- teritoriala poate interveni numai dupa efectuarea in actul de identitate al celui in cauza a mentiunii corespunzatoare, de catre organul abilitat potrivit legii.
(2) Prevederile art.103 alin.2 lit.e nu se aplica in cazul in care consilierul a fost insarcinat de catre consiliul din care face parte, de catre Guvern sau de catre Parlament, cu exercitarea unei misiuni in tara sau in strainatate. Pe durata exercitarii misiunii incredintate exercitarea mandatului se suspenda.
(3) Prevederile art.103 alin.2 lit. f-h devin aplicabile numai dupa ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti.
ART.105
(1) In toate situatiile de incetare a mandatului inainte de expirarea duratei normale a acestuia, consiliul local adopta in prima sedinta ordinara, la propunerea Primarului, o hotarare prin care se ia act de situatia aparuta si se declara vacant locul consilierului in cauza
(2) Hotararea va avea la baza, in toate cazurile, un referat constatator semnat de Primar si de Secretarul Municipiului Sacele. Referatul va fi insotit de actele justificative
ART.106.
(1) Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept:
a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv;
b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre;
c) în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi.
(2) Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin. (1). Instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanţei este definitivă şi se comunică prefectului.
(3) Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale.
(4) Cheltuielile pentru organizarea referendumului prevăzut la alin. (3) se suportă din bugetul local.
(5) Referendumul local este organizat, în condiţiile legii, de către o comisie numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului, câte un reprezentant al primarului, al consiliului local şi al consiliului judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei jurisdicţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Secretarul comisiei este asigurat de instituţia prefectului.
(6) Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului local încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate.
(7) Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului.
(8) Până la constituirea noului consiliu local, primarul sau, în absenţa acestuia, secretarul unităţii administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei, oraşului sau municipiului, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii.
(9) Consiliile locale pot organiza, din proprie iniţiativă sau din iniţiativa primarului, după caz, comisii mixte formate din consilieri locali, funcţionari publici şi alţi specialişti, pe perioadă determinată. Componenţa comisiilor mixte, obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii acestora se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale. Şedinţele comisiilor mixte sunt publice.
ART. 107
(1) Mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului.
(2) Suspendarea durează până la încetarea situaţiei prevăzute la alin. (1). Ordinul de suspendare se comunică de îndată consilierului local.
(3) În cazul în care consilierul local al cărui mandat a fost suspendat a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii.
CAPITOLUL VIII
DISPOZITII FINALE
ART.108
Potrivit Legii nr.393/2004 privind statutul alesilor locali, prin alesii locali potrivit legii mai sus indicate, se intelege consilierii locali, primarii, viceprimarii.
ART.109
(1) Participarea alesilor locali la activitatea Autoritatilor Administratiei Publice Locale are caracter public si legitim, fiind in acord cu interesele generale ale colectivitatii in care isi exercita mandatul.
(2) In exercitarea mandatului, alesii locali sunt in serviciul colectivitatii locale si sunt responsabili in fata acesteia.
ART.110
In asigurarea liberului exercitiu in mandatul lor, alesii locali indeplinesc o functie de autoritate publica si sunt ocrotiti de lege.
ART.111
Libertatea de opinie si de actiune in exercitarea mandatului alesului local este garantata.
ART.112
Alesii locali nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru opinile politice exprimate in exercitarea mandatului.
ART.113
Retinerea, arestarea sau trimiterea in judecata penala ori contraventionala a alesilor locali, precum si faptele savarsite care au determinat luarea masurilor se aduc la cunostinta atat autoritatii administratiei publice din care fac parte, cat si Prefectului, in termen de cel mult 24 ore, de catre organele care au dispus masurile respective.
ART.114
(1) Pe intreaga durata a mandatului, alesii locali se considera in exercitiul autoritatii publice si se bucura de protectia prevazuta de legea penala.
(2) De aceeasi protectie juridica beneficiaza si membrii familiei – sot, sotie si copii – in cazul in care agresiunea impotriva acestora urmareste nemijlocit exercitarea de presiuni asupra alesului local in legatura cu exercitarea mandatului sau.
ART115
Primarul prezinta consiliului anual, de regula in luna decembrie intr-o sedinta publica o informare privind starea economica si sociala a orasului.
ART.116
(1) Materialele anexate se vor prezenta intr-un singur exemplar, pentru comisia de specialitate desemnata, aceasta doar in cazul acelor materiale voluminoase care ar incarca inutil volumul de multiplicat, dar ale caror concluzii vor fi cuprinse in raportul serviciilor de specialitate ale primariei sau intr-o sinteza separata a acestora, multiplicata pentru toti consilierii.
(2) In mod exceptional si la cererea consilierului, materialele vor fi multiplicate, cate 1 exemplar fiecarui consilier.
ART.117
Pe timpul exercitarii mandatului de primar, viceprimar, se suspenda contractul de munca sau actul de numire a acestora in cadrul unei institutii ori autoritati publice, respective la regii autonome sau la societati comerciale cu capital integral ori majoritar de stat sau ale unitatilor administrativ –teritoriale.
ART.118
(1) In functiile detinute de persoanele ale caror contracte de munca sau acte de numire au fost suspendate potrivit art.117 pot fi numite sau angajate alte persoane, numai pe durata determinate.
(2) Functiile de conducere pot fi ocupate numai prin delegare, pe durata exercitarii mandatului de catre titular.
(3) In cazul in care, pe durata exercitarii mandatului de catre persoanele care ocupa functiile de alesi locali prevazute la art.117, au loc reorganizari ale persoanei juridice, acestea sunt obligate sa comunice persoanelorale caror contracte de munca sau acte de numire au fost suspendate noile locuri de munca stabilite, corespunzator celor detinute de acestea, cu respectarea legislatiei in vigoare.
ART.119
(1) La incetarea mandatului de primar, de viceprimar, persoanele in cauza isi reiau activitatea in executarea acelorasi contracte de munca sau acte de numire. La stabilirea clasei si gradului de incadrare se vor lua in calcul si perioadele lucrate in functiile de demnitate publica alese.
(2) In cazul in care conducerea persoanei juridice refuza reluarea activitatii in functia detinuta anterior alegerii, persoana in cauza se va putea adresa instantei de judecata competente, cererea fiind scutita de taxa de timbru judiciar.
ART.120
Timp de 2 ani de la data incetarii mandatului, persoanelor prevazute la art.117 nu li se poate modifica sau desface contractul de munca ori acestea nu pot fie liberate din functie pe motive ce nu le sut imputabile.
ART.121
Primarii si viceprimarii, au dreptul la o indemnizatie lunara , stabilita potrivit legii. De asemenea, ei au dreptul la decontarea, in conditiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea mandatului.
ART.122
Drepturile banesti cuvenite alesilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alta venituri, in conditiile legii.
ART.123
La incetarea mandatului, primarii si viceprimarii, care indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru pensionare sau sunt pensionari, beneficiaza, la cerere, de calcularea sau , dupa caz, de recalcularea pensiei, luandu-se in calcul si indemnizatiile lunare primite, in conditiile legii
ART.124
(1) Primarii si viceprimarii, beneficiaza de concedii de odihna, concedii medicale, concedii fare plata, precum si de concedii platite in cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit legii.
(2) Pentru a beneficia de concediu fara plata sau de concedii platite in cazul unor evenimente familiale deosebite, primarii au obligatia de a informa, in prealabil, consiliul local, indicand durata acestora si perioada in care vor avea loc. In cazuri de urgenta, informarea se va face in prima sedinta de consiliu, organizata dupa terminarea concediului.
(3) Concediile fara plata sau pentru evenimente familiale deosebite, precum si durata acestora, in cazul viceprimarilor, se aproba de catre primar
ART.125
Durata exercitarii mandatului de primar si de viceprimar, constituie vechime in munca si in specialitate si se ia in calcul la promovare si la acordarea tuturor drepturilor banesti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea si recalcularea pensiei.
ART.126
Alesii locali care folosesc autoturismul proprietate personala sau mijloacele de transport in comun pentru a se deplasa din localitatea in care domiciliaza in localitatea in care se desfasoara sedinta consiliului local , sau a comisiilor de specialitate vor primi contravaloarea transportului.
ART.127
1) Alesii locali beneficiaza de plata cursurilor de pregatire, formare si perfectionare profesionala organizate de institutii specializate, in decursul mandatului, conform hotararii consiliului local.
2) Alesii locali au obligatia de a participa la cel putin un curs de pregatire in domeniul administratiei publice locale, in decursul primului an de mandat.
3) Se excepteaza de la prevederile alin.2 alesii locali care au detinut anterior un alt mandat de consilier local, consilier judetean, presedinte al consiliului judetean, primar sau au exercitat functia de prefect, au fost functionari publici, au detinut un mandat de parlamentar sau au studii economice, juridice sau administrative.
Cursurile de pregatire vor fi organizate de institutile abilitate de lege.
ART.128
(1) Dreptul de asociere este garantat alesilor locali.
(2)In virtutea mandatului reprezentativ acordat de colectivitatile locale, structurile asociative legal constituite ale alesilor locali vor fi consultate de catre autoritatile administratiei publice centrale in toate problemele de interes local.
ART.129
(1) In urma indepliniri unor misiuni oficiale, alesii locali sunt obligati sa prezinte, la prima sedinta ordinara de consiliu, un raport privind deplasarile efectuate. In cazul primarului, viceprimarului si consilierilor locali, termenul maxim de depunere a raportului este de 30 de zile, de la data incheierii misiunii.
(2) In cazul nerespectarii prevederilor alin.1, alesii vor suporta cheltuielile deplasarii.
ART.130
Alesii locali sunt obligati sa mentioneze expres situatiile in care interesele lor personale contravin intereselor generale. In cazurile in care interesul personal nu are caracter patrimonial, consiliile locale pot permite participarea la vot a consilierului.
ART.131
(1) Consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea si adoptarea de hotarari daca au un interes personal in problema supusa dezbaterii.
(2) In situatiile prevazute la alin.1, consilierii locali sunt obligati sa anunte, la inceputul dezbaterilor, interesul personal pe care il au in problema respectiva.
(3) Anuntarea interesului personal si abtinerea de la vot se consemneaza in mod obligatoriu in procesul verbal al sedintei.
ART.132
Alesii locali au un interes personal intr-o anumita problema, daca au posibilitatea sa anticipeze ca o decizie a autoritatii publice din care fac parte, ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
a) – sot, sotie, rude sau afini pana la gradul al II-lea inclusiv;
b) – orice persoana fizica sau juridica cu care au o relatie de angajament, indiferent de natura acestuia;
c) – o societate comerciala la care detin calitatea de asociat unic, functia de administrator sau de la care obtin venituri;
d) – o alta autoritate din care fac parte;
e) – orice persoana fizica sau juridica, alta decat autoritatea din care fac parte, care a facut o plata catre acestia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;
f) – o asociatie sau fundatie din care fac parte.
ART.133
Alesii locali sunt obligati sa dea dovada de cinste si corectitudine ; Este interzis alesului local sa ceara pentru sine sau pentru altul, bani, foloase materiale sau alte avantaje. Alesii locali sunt obligati la probitate si discretie totala.
ART.134
Incalcarea de catre consilieri a obligatiilor ce le revin in exercitarea mandatului, constituie abatere si se sanctioneaza potrivit prevederilor legii statutului alesilor locali, prevederi care sunt incluse in Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului Local, astfel alesii raspund, in conditiile legii, administrativ, civil sau penal, dupa caz, pentru faptele savarsite in exercitarea atributiilor ce le revin.
ART.135
(1) Consilierii raspund in nume propriu, pentru activitatea desfasurata in exercitarea mandatului, precum si solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte si pentru hotararile pe care le-au votat.
(2) In procesul verbal al sedintei consiliului, va fi consemnat rezultatul votului, iar la cererea consilierului se va mentiona in mod expres votul acestuia.
ART.136
(1) Incalcarea de catre consilieri a prevederilor Legii nr.215/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, a prevederilor prezentei legi si ale regulamentului de organizare si functionare a consiliului, atrage aplicarea urmatoarelor sanctiuni:
a) – avertismentul;
b) – chemarea la ordine;
c) – retragerea cuvantului;
d) – eliminarea din sala de sedinta;
e) – excluderea temporara de la lucrarile consiliului si ale comise de specialitate;
f) – retragerea indemnizatie de sedinta, pentru 1 – 2 sedinte;
(2) Sanctiunile prevazute la alin.1 lit.a-d se aplica de catre presedintele de sedinta, iar cele de la alin.1 lit.e-f de catre consiliu, prin hotarare.
(3) Pentru aplicarea sanctiunilor prevazute la alin.1 lit.e, cazul se va transmite comisiei de specialitate care are in obiectul de activitate si aspectele juridice, aceasta prezentand un raport intocmit pe baza cercetarilor efectuate, inclusiv a explicatiilor furnizate de cel in cauza.
ART.137
La prima abatere, presedintele de sedinta atrage atentia consilierului in culpa si il invita sa respecte regulamentul.
ART.138
(1) Consilierii care nesocotesc avertismentul si invitatia presedintelui si continua sa se abata de la regulament, precum si cei care incalca in mod grav, chiar pentru prima data, dispozitiile regulamentului vor fi chemati la ordine.
(2) Chemarea la ordine se inscrie in procesul verbal de sedinta
ART.139
(1) Inainte de a fi chemat la ordine, consilierul este invitat de catre presedinte sa isi retraga sau sa explice cuvantul ori expresiile care au generat incidentul si care ar atrage aplicarea sanctiunii.
(2) Daca expresia intrebuintata a fost retrasa ori daca explicatiile date sunt apreciate de presedinte ca satisfacatoare, sanctiunea nu se mai aplica.
ART.140
In cazul in care dupa chemarea la ordine un consilier continua sa se abata de la regulament, presedintele ii va retrage cuvantul, iar daca persista, il va elimina din sala. Eliminarea din sala echivaleaza cu absenta nemotivata de la sedinta.
ART.141
(1) In cazul unor abateri grave, savarsite in mod repetat, sau al unor abateri deosebit de grave, consiliul poate aplica sanctiunea excluderii temporare a consilierului de la lucrarile consiliului si ale comisiilor de specialitate.
(2) Gravitatea abaterii va fi stabilita de comisia de specialitate care are in obiectul de activitate aspecte juridice, in cel mult 10 zile de la sesizare.
ART.142
Excluderea temporara de la lucrarile consiliului si ale comisiilor de specialitate nu poate depasi doua sedinte consecutive.
ART.143
Excluderea de la lucrarile consiliului si ale comisiilor de specialitate are drept consecinta neacordarea indemnizatiei de sedinta pe perioada respectiva.
ART.144
In caz de opunere, interzicerea participarii la sedinte se executa cu ajutorul fortei publice puse la dispozitie presedintelui.
ART.145
(1) Sanctiunile prevazute la art. 136 alin. (1) lit. e) si f) se aplica prin hotarare adoptata de consiliu cu votul a cel putin doua treimi din numarul consilierilor in functie.
(2) Pe perioada aplicarii sanctiunii, consilierii in cauza sunt scosi din cvorumul de lucru.
ART.146
Pentru mentinerea ordinii in sedintele comisiilor de specialitate, presedintii acestora au aceleasi drepturi ca si presedintele de sedinta. Acestia pot aplica sanctiunile prevazute la art. 136 alin. (1) lit. a)-d).
ART.147
Prevederile prezentului Regulament cadru privitoare la Secretarul Municipiului Sacele se aplica in mod corespunzator .
ART.148
(1) Alesii locali sunt obligati sa isi faca publice interesele personale printr-o declaratie pe propria raspundere conform prevederilor legale in vigoare depusa in dublu exemplar la Secretarul Municipiului.
(2) Un exemplar al declaratiei privind interesele personale se pastreaza de catre secretar intr-un dosar special, denumit Registru de interese.
(3) Al doilea exemplar al declaratiei de interese se transmite la Subprefectul institutiei Prefectului, care le va pastra intr-un dosar special denumit Registru General de Interese.
ART.149
Registrul de interese are caracter public, putand fi consultat de catre orice persoana, in conditile prevazute de Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.
ART.150
Declaratia privind interesele personale se depune dupa cum urmeaza:
a)in termen de 15 zile de la data declararii consiliului ca legal constituit, in cazul consilierilor locali
b) in termen de 15 zile de la depunerea juramantului, in cazul primarilor
c) in termen de 15 zile de la alegere, in cazul viceprimarilor
ART.151
(1) Alesii locali au obligatia sa reactualizeze declaratia privind interesele personale la inceputul fiecarui an, dar nu mai tarziu de 1 februarie, daca au intervenit modificari semnificative fata de declaratia anterioara.
(2) Secretarul Municipiului Sacele va transmite Subprefectului institutiei Prefectului, pana la data de 1 martie a fiecarui an, un exemplar al declaratiilor reactualizate.
ART.152
(1) Nerespectarea declaratiei privind interesele personale in termenul prevazut la art.151 atrage suspendarea de drept a mandatului, pana la depunerea declaratiei.
(2) Refuzul depunerii declaratiei privind interesele personale atrage incetarea de drept a mandatului.
(3) Suspendarea sau incetarea mandatului se constata prin hotarare a consiliului local.
ART.153
Cadourile si orice beneficii materiale nedeclarate sunt supuse confiscarii potrivit art 83 din Legea nr.393/2004 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART.154
Fapta alesilor locali de a face declaratii privind interesele personale, care nu corespund adevarului, constituie infractiunea de fals in declaratii si se pedepseste potrivit Codului Penal.
ART.155
Adoptarea si modificarea prezentului Regulament se face cu votul majoritatii membrilor Consiliului Local prezenti.
ART.156
Prezentul Regulament intra in vigoare in conformitate cu prevederile art.49 alin2 din Legea nr.215/2001 a Administratiei Publice Locale , republicata cu modificarile si completarile ulterioare.
ART.157 Prezentul Regulament va fi multiplicat intr-o forma adecvata consultarii si va fi difuzat catre consilieri, catre serviciile din cadrul Primariei Municipiului Sacele, implicate in activitati cu Consiliul Local.
PRIMAR
NISTOR RADU FLOREA
PRESEDINTE DE SEDINTA
CONSILIER COLIBAN NICOLAE
|
|
|
|
|
|
|